Vacanță încheiată cu nervi

Data publicării:
trafic mare

Exodul spre Autostrada Soarelui a început încă de dimineață, iar spre prânz erau deja ambuteiaje la Eforie.

„Groaznic. De la Mangalia. (Cât ați facut?) 45/50 de minute. Sper să fie OK încolo. Sper să ajungem până diseară”, spune un șofer.

„De la Costinești, cred că o oră”, spune un alt șofer.

„De la Costinești până aici o jumătate de oră. (Cum credeți că e drumul?) Groaznic. Nu se vede? (Unde trebuie sa ajungeți?) Turnu Severin. (Când credeți că ajungeți?) Până dimineață. Începem serviciul. Trebuie”, spune un alt participant la trafic.

Ambulanțele și mașinile poliției au fost nevoite să depășească linia continuă și să o ia pe contrasens, lucru de care au profitat și unii șoferi.

Și fiindcă nu toți cei din trafic au aer condiționat, iar ziua cea mai caldă din acest an a adus temperaturi greu de suportat, pasagerii maşinilor încinse s-au răcorit şi ei cum au putut: unii și-au scos picioarele pe geam.

Au fost şi turişti care nu s-au grăbit să plece, tocmai pentru a evita aglomeraţia.

„Majoritatea se gândesc să plece undeva la 3-4-5 cum au mai plecat şi alţii din grupul nostru. Probabil că mai spre seară va fi mai liber”, a explicat un turist.

În acest weekend, litoralul a găzduit peste 120 de mii de turişti, susțin autoritățile din domeniu.

Şi bucureştenii care şi-au petrecut weekendul la munte au dat o adevărată probă de rezistenţă. De la ieşirea din Predeal, pe sensul de mers spre Capitală, timpul a luat alte dimensiuni.

Un șofer spune că a parcurs „200 de metri în vreo 10 -15 minute”, iar aglomerația a început de la serpentinele din Predeal.

„Se circulă foarte greu. Este aglomerat, vin oamenii din weekend, se duc acasă”, explică un alt șofer.

„Precum melcul. Și ăla merge mai repede ca noi. Până la București, poate până diseară... Să ajungem cu bine”, își dorește un alt participant la trafic.

Anii trecuţi, când DN1 se aglomera, autotităţile spuneau că de vină sunt... pietonii. Deşi au fost montate mai multe pasarele pietonale, efectul scontat întârzie să apară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri