Turiştii străini vin în România, dar majoritatea vizitează doar oraşele mari

Data publicării:
orasele

Peste 1,6 milioane de vizitatori din alte ţări au venit anul trecut în România, cu 9% mai mulţi decât în 2011. Cei mai mulţi s-au oprit în marile oraşe şi prea puţini au fost curioşi să vadă Delta Dunării, mănăstirile din Moldova sau alte zone turistice. Nici nu ar avea timp pentru că, de regulă, străinii stau aici, în medie, doar două zile. Asta poate demonstra că vizitatorii sunt de fapt turişti de business, şi nu de plăcere, aşa cum ar fi de dorit.

Capitala a atras anul trecut jumătate din străinii care au vizitat România, ispitiţi de sutele de cluburi şi baruri deschise până dimineaţa la fiecare sfârşit de săptămână. Asta face ca Bucureştiul să fie interesant pentru agenţiile de turism din afara ţării care oferă pachete de city break aici. Dacă tot vin în Bucureşti, străinii nu ratează ocazia să vadă Casa Poporului, Arcul de Triumf, Muzeul Ţăranului şi clădirea Ateneului Român.

Sibiul este un alt oraş care reuşeşte să aducă turişti străini. A contribuit din plin şi statutul pe care l-a avut deţinut în 2007 de Capitală Culturală europeană. Oraşul ascunde un spaţiu arhitectural cu un potenţial turistic cel puţin la fel de mare, peste 100 de hectare de patrimoniu istoric. Cele mai vechi case de aici datează din secolul al XIII-lea, deci din jurul anului 1200.

Nu la fel stau lucrurile în Iaşi, un alt loc încărcat de istorie, cultura şi spiritualitate. Traficul este nebunesc, străzile sunt stricate, infrastructura rutieră deteriorată nu permite extravaganţa unei excursii de o zi aici. Pentru cineva care vine din vestul ţării, o zi petrecută în Iaşi înseamnă două zile pierdute pe drum, exact timpul petrecut în medie în România de turiştii străini care ne trec graniţa.

În cifre, primul trimestru al acestui an numără aproape 300.000 de străini cazaţi în hotelurile şi pensiunile din România. Dintre aceştia, 227.445, deci trei sferturi din total, s-au oprit în Capitală şi marile oraşe. 18.560 au mers în staţiunile montane şi doar 1665 în Delta Dunării. Ceva mai mulţi au fost interesaţi de staţiunile balneare – 4615 – şi doar 1392 au mers pe litoral.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...