În clădirea Teatrului Naţional Vasile Alecsandri, ridicată în 1840, mai pot fi văzute şi acum cortina pictată în urmă cu mai bine de un secol, plafonul în stil rococo, candelabrul din cristale de Veneţia, dar şi fosta lojă regală.
De-a lungul anilor, scena teatrului a fost gazda unor spectacole celebre precum Baba Hârca, prima operetă românească. Teatrul a fost redeschis anul trecut, după opt ani de restaurare, iar în primavara acestui an a găzduit Gala Premiilor Uniter si prima ediție a Galei Premiilor Operelor Naționale Române.
Pentru cei interesaţi să-l viziteze, teatrul se află peste drum de Mitropolie si la aproximativ 150 de metri de Primărie.
Dacă ajungeţi aici înainte de deschiderea stagiunii, puteţi face un popas la Muzeul Teatrului, unde puteţi admira colecţii vechi de afişe, primele programe teatrale, fotografii originale sau obiecte de recuzită. Preţul de intrare la muzeu este de trei lei pentru adulţi şi doar 1 leu pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Program de vizitare Muzeul Teatrului Vasile Alecsandri: