Star Wars 7, un nou clip de promovare

Data publicării:
star wars crop

Harrison Ford revine în rolul lui Han Solo, în cea de-a şaptea parte din "Star Wars". Spre încântarea fanilor, regizorul JJ Abrams a păstrat o parte din distribuţia originală şi în ultima peliculă, al cărei nou teaser a fost lansat de curând. Abrams a fost însărcinat cu realizarea filmului după ce studiourile Disney au cumpărat cu patru miliarde de dolari compania Lucasfilm, în urmă cu trei ani.

„(JJ Abrams, n.r.) este foarte conştient că trebuie să respecte atât moştenirea uriaşă, cât şi să fie inovativ, să poată spune poveşti într-un fel modern”, a spus Bob Iger, director executiv Walt Disney.

Noul teaser a fost prezentat chiar în deschiderea unei convenţii din Statele Unite, dedicată fanilor peliculei. 40.000 de oameni din întreaga lume au intrat în universul Star Wars din Los Angeles, unde soldaţii stormtroopers şi cavalerii Jedi, duşmani de moarte în film, au devenit cei mai buni prieteni.

Din Los Angeles, frenezia „Star Wars” a ajuns până la 10.000 de metri altitudine. Totul datorită unei companii aeriene din Japonia, care şi-a vopsit unul dintre avioane în culorile roboţelului R2-D2.

Franciza creată în 1977 de George Lucas a avut încasări de patru miliarde şi jumătate de dolari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri