Mariana Ionescu are de 52 de ani brevet de paraşutist, însă a trecut mult de când nu a mai făcut un salt. Astăzi şi-a luat inima în dinţi şi a decis să le arate tuturor că vârsta nu trebuie să stea în calea unor experienţe de acest gen.
„Sunt foarte fericită că un vis a devenit realitate. Dacă mi se oferă ocazia, da (mai sar – n.r.). E foarte frumos, mai ales după ce ai sărit și s-a deschis paraşuta. Și faci virajele acelea. Este minunat și să vezi totul de sus...”, mărturisește Mariana Ionescu.
De la spectacolul de sâmbătă nu au lipsit acobaţiile aeriene care au ţinut cu tinut cu sufletul la gura peste 2.000 de spectatori. 25 de piloţi din Italia, Rusia şi România s-au întrecut în acrobaţii care mai de care mai spectaculoase, deasupra plajei din Mangalia.
„În formaţie de patru am executat looping-uri şi alte răsuciri sau schimbări de formaţie, la înălţimi cuprinse între 100 şi 1000 de metri, cu viteze de până la 400 de kilometri pe oră”,
Alături de piloţii români, la demonstraţiile aeriene au participat şi acrobaţi străini.
„Avionul meu este un Xtra 300, eu l-aş numi chiar „Extra 300”, pentru că este aranjat aşa cum mi-am dorit, este foarte rapid şi agil în rotaţii”, a spus și Francesco Fornabaio, campionul Italiei la acrobaţie.
Cei mai încântaţi au fost copiii. Pentru mulţi dintre aceştia, piloţii au devenit totodată şi exemple demne de urmat.
Airshow-ul Aeromania, organizat de aerodromul Tuzla se află la a 15-a ediţie.