RECORD. Trailerul "Urzeala tronurilor" a strâns 30 de milioane de vizualizări în mai puțin de 24 de ore
Data publicării:
8 milioane de vizualizări pe YouTube și alte 22 de milioane pe pagina oficială de Facebook. În total, 30 de milioane de vizualizări a adunat primul trailer al sezonului 6 din "Urzeala tronurilor", scrie hbo.ro.
HBO a confirmat faptul că acest lucru este un nou record pentru lansarea unui trailer și a întrecut precedentul record deținut de primul trailer pentru sezonul 5 din "Urzeala tronurilor" care a obținut 27 de milioane de vizualizări în prima zi. Anul trecut, serialul a avut rating-uri record, cu o medie de 20.2 milioane de telespectatori pentru un episod (inclusiv streaming, reluări și playback DVR).
Recordul stabilit de acest trailer sugerează faptul că episoadele de anul acesta vor stabili noi recorduri pentru HBO.