Publicul american a votat filmul preferat pentru Oscar

Data publicării:
lincoln-44055

Lungmetrajul „Lincoln", regizat de Steven Spielberg, este preferatul publicului american, care şi-ar dori ca această peliculă să câştige luna viitoare Oscarul pentru cel mai bun film al anului, în ciuda faptului că marele învingător de la gala Globurilor de Aur a fost filmul „Argo", de Ben Affleck, relatează Mediafax.

Aproape un sfert dintre americanii chestionaţi în cadrul unui sondaj realizat de compania Ipsos au declarat că „Lincoln" ar trebui să câştige Oscarul pentru cel mai bun film la cea de-a 85-a gală de decernare a acestor premii ale Academiei americane, care va avea loc la Los Angeles, la 24 februarie.

Potrivit Reuters, Steven Spielberg a ocupat la rândul său primul loc în preferinţele publicului american la categoria „cel mai bun regizor", cu 36% din totalul voturilor exprimate.

Doar 4% dintre americani au considerat că „Argo", un lungmetraj ce descrie misiunea organizată de CIA pentru a salva câţiva diplomaţi americani rămaşi captivi în Teheran în anii 1970, ar trebui să câştige Oscarul pentru cel mai bun film.

Globurile de Aur sunt considerate uneori un indicator valid, care poate să prezică victoria de la gala premiilor Oscar, întrucât mulţi câştigători de Globuri de Aur au fost recompensaţi ulterior şi cu premiul Academiei americane. Ben Affleck nu se află însă în cursă pentru obţinerea acestui trofeu la categoria "cel mai bun regizor", întrucât a fost trecut cu vederea de Academia de film americană, săptămâna trecută, atunci când au fost anunţate nominalizările pentru cea de-a 85-a gală a premiilor Oscar.

Daniel Day-Lewis, marele favorit

Spectatorii americani îl consideră pe britanicul Daniel Day-Lewis drept marele favorit în cursa pentru obţinerea Oscarului la categoria "cel mai bun actor în rol principal", graţie interpretării de excepţie a rolului Abraham Lincoln din pelicula regizată de Steven Spielberg, pentru care a primit şi Globul de Aur, duminică seară.

Actorul britanic a fost votat de 22% dintre americanii participanţi la acest sondaj, fiind urmat de Denzel Washington (16%, pentru rolul din „Flight") şi de Hugh Jackman (10%, pentru rolul din musicalul „Les Misérables").

Preferinţele publicului american la categoria „cea mai bună actriţă" au fost mai puţin clare. Astfel, 12% din totalul celor 1.158 de americani chestionaţi ar dori ca Oscarul să revină actriţei Naomi Watts, pentru rolul din drama „The Impossible". Pe locurile următoare s-au clasat Jennifer Lawrence (10%, pentru rolul din „Silver Linings Playbook") şi Jessica Chastain (9%, pentru rolul din „Zero Dark Thirty").

Jennifer Lawrence a câştigat, duminică seară, Globul de Aur la categoria „cea mai bună actriţă dintr-o comedie/ musical", iar Jessica Chastain a primit acelaşi trofeu la categoria "cea mai bună actriţă dintr-o dramă".

Filmul Lincoln" s-a clasat pe primele locuri şi în ceea ce priveşte preferinţele publicului american faţă de rolurile secundare, iar Tommy Lee Jones şi Sally Field sunt consideraţi marii favoriţi la Oscarurile ce vor fi decernate la aceste categorii de premii.

Totodată, 42% dintre respondenţi s-au declarat de acord cu alegerea actorului de comedie Seth MacFarlane, creatorul serialului „Family Guy", în calitate de prezentator principal al galei de decernare a premiilor Oscar.

Dacă ar fi avut posibilitatea de a alege ei înşişi prezentatorul galei, 15% dintre americanii chestionaţi ar fi optat pentru Billy Crystal, 12% ar fi ales-o pe Ellen DeGeneres, iar 10% l-ar fi dorit în acest rol pe Steve Martin.

Sondajul, realizat în perioada 11-15 ianuarie, are o marjă de eroare de plus sau minus 3,3%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”