Psihopedagog: De obicei, un copil cu dislexie are un coeficient de inteligență în jurul mediei sau mult peste
„Dificultăţile de învăţare nu reprezintă un handicap”, spune Cristiana Ionescu, fondator al asociaţiei Edulier.
„Dislexia nu este o boală”, afirmă Dina Litzica, adult cu dislexie.
„Sunt singuri în această luptă. Sunt singuri în general”, spune Valeria Balaban, psihopedagog-profesor logoped, Şcoala Gimnazială nr. 195.
„Li se pun etichete, sunt izolaţi”, spune Maria Popa, psihoterapeut.
Deşi este în clasa a IV-a, Darius citeşte greu şi face greşeli de scriere. În urmă cu doi ani, la recomandarea învăţătoarei, a fost evaluat de logoped şi a aflat că are dislexie.
„Când făcea temele scria mana în loc de mama. Îi atrăgeam atenţia, el spunea: Nu, am scris corect. Ștergea şi scria tot aşa”, spune Mirela Niţu, mamă.
„Acești copii nu pot despărți cuvintele în silabe. Nu își dau seama că sunt două sau mai multe cuvinte într-o propoziție”, spune Valeria Balaban, psihopedagog-profesor logoped, Şcoala Gimnazială nr. 195.
Pe de altă parte, Darius este foarte bun la matematică şi a participat deja la concursuri importante. Pentru Emilia, în schimb, exerciţiile la matematică sunt o provocare uriaşă. Deşi scrie compuneri frumoase, fetiţa în vârstă de 11 ani întâmpină dificultăţi în a reţine tabla înmulţirii, dar şi în a rezolva exerciţii. Pe scurt: discalculie.
„Îmi este foarte greu să aranjez cifrele în ordinea care trebuie ca să le pot calcula. 5 supra 1. Eu le aranjez invers ca să îmi dea rezultatul corect”, mărturisește Emilia Liga, elevă în clasa a V-a.
Statisticile arată că în fiecare clasă există cel puţin un elev cu dificultăţi în înţelegerea literelor sau a cifrelor.
„Literele cuvintele le au în creieraş ca pe nişte imagini. Atunci când vorbesc sau când scriu încearcă să le scoată de acolo din creieraş ca pe nişte imagini”, spune Valeria Balaban, psihopedagog-profesor logoped, Şcoala Gimnazială nr. 195.
Cel mai adesea, pentru că au dificultăţi de citire sau de calcul, copiii sunt îndrumaţi către şcoli speciale. O decizie în defavoarea lor, spun specialiştii.
„Dacă un copil are IQ sub 70 are deficienţă de intelect. Atunci nu-l diagnosticăm ca fiind dislexic. De obicei un copil cu dislexie are un coeficient în jurul mediei sau mult peste medie”, spune Valeria Balaban, psihopedagog-profesor logoped, Şcoala Gimnazială nr. 195.
„Pot să rămână în urmă faţă de colegii lor şi atunci dezvoltă tot felul de sentimente, de frustrare, sunt izolaţi, poate sunt chiar stigmatizaţi de către ceilalţi”, afirmă Maria Popa, psihoterapeut.
„Există şi situaţii în care copiii sunt lăsaţi să participe la ore, sunt corijenţi, sunt repetenţi, pentru că semnele acestea de dificultăţi de învăţare nu sunt cunoscute şi nu sunt decodificate aşa cum ar trebui”, spune Cristiana Ionescu, fondator al asociaţiei Edulier.
Metodele clasice de învăţământ nu vin deloc în sprijinul copiilor cu dificultăţi de învăţare. Tocmai de aceea, la începutul anului 2016, Legea educaţiei a fost modificată.
Acum, prevede ca elevii cu dificultăţi de învăţare să fie integraţi în învăţământul de masă, însă tehnicile de abordare să fie diferite. Pe hârtie, lucrurile par să stea foarte bine. Nu şi în realitate.
„Suntem singura ţară din Europa care nu are un specialist care se cheamă psihomotrician”, declară Angela Ioan, președinta Asociației București pentru Copii Dislexici.
„Cadrele didactice trebuie să urmeze module de curs specializate în care să înveţe cum anume să le predea acestor copii, că aceşti copii trebuie să beneficieze de suport la şcoală, inclusiv profesori de suport”, spune Cristiana Ionescu, fondator al asociaţiei Edulier.
În lipsa unui specialist care să depisteze corect dificultăţile de învăţare, în România sarcina le revine logopezilor, prea puţini însă la număr. În Bucureşti, de exemplu, sunt doar 36 de astfel de profesori pentru toţi copiii din grădiniţele şi scolile de stat.
„Noi suntem doar 5 logopezi în sectorul 3. Pentru toate şcolile şi grădiniţele”, spune Valeria Balaban, psihopedagog-profesor logoped, Şcoala Gimnazială nr. 195.
„Un profesor logoped are cam 120 de copii alocaţi per an şcolar, în condiţiile în care norma lui este mult mai mică. Cei mai mulţi dintre profesorii logopezi sunt supraaglomeraţi. Fac cu greu faţă numărului mare de copii. În plus, există o cerere din ce în ce mai acută a părinţilor pentru servicii de acest tip”, afirmă Robert Florea, coordonator al Centrului Municipiului Bucuresti de Asistenţă Psihopedagogică.
Nu este de mirare că de multe ori problemele sunt depistate după începerea şcolii sau mai târziu, deşi simptomele pot fi observate de la vârsta de trei ani.
„Copiii care ulterior dezvoltă tulburările de învăţare de cele mai multe ori vorbesc mai greu, unii au probleme de orientare spaţială, memorează mai greu decât ceilalţi copii, probleme de vocabular la vârstă mică”, spune Maria Popa, psihoterapeut.
„Un alt factor important care ar putea duce la asta sunt factorii genetici. Unul dintre părinţi a ajuns un adult dislexic transmite mai departe copilului gena răspunzătoare de dislexie”, spune Valeria Balaban, psihopedagog-profesor logoped, Şcoala Gimnazială nr. 195.
Depistate însă la timp, dificultăţile de învăţare pot fi transformate în atu-uri. Dacă nu sunt buni la matematică sau la română, copiii cu astfel de probleme pot excela în domenii precum arta sau sportul.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
