Prima reţea de peşteri vizitabile din România

Data publicării:
pestera captura

Masivul Pădurea Craiului, din nord-vestul Munţilor Apuseni va deveni brusc principala atracţie a pasionaţilor de speologie. Peştera Gruieţ este doar una dintre cele zece grote care vor fi deschise publicului larg.

„Avem de-a face cu un proiect care este o premieră naţională. În zona munţilor Apuseni putem să discutăm despre peşteri în ordin numeric care ridică la cifra de 2.000. Cele zece peşteri evident reprezintă o mică parte din acestea”, a precizat purtătorul de cuvânt al Centrului Pentru Arii Protejate Şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD)Bihor, Florin Budea.

Cele zeze peşteri au lungimi şi niveluri de dificultate diferite.

„Sunt atât peşteri mai accesibile şi mai scurte de câteva sute de metri cât şi peşteri mai dificile şi mai lungi de până la 20 de kilometri”, a adăugat președintele CAPDD Bihor, Paul Iacobaș.

Pe lângă instruirea unor ghizi, în cadrul proiectului vor fi amenajate şi trasee pentru parcurgerea în siguranţă a peşterilor.

„Ecoturismul este un trend în creştere la nivel european şi internaţional şi faptul că Bihorul are o acoperire foarte mare de arii naturale protejate poate fi folosit în avantajul aducerii turiştilor străini în Bihor”, a declarat directorul executiv al Agenției de Management al Destinației Bihor, Răzvan Dumbravă.

Proiectul costă în total 84.000 de franci elveţieni şi trebuie terminat până anul viitor în luna aprilie. Banii vin prin programul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană Extinsă, iar partea română va contribui cu 10% din sumă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri