PRIMA DEZBATERE DIGI24 CRAIOVA. Inima Olteniei merge cu motor american

Data publicării:
12112012 20m 20craiova 20dezbatere 20ford-33168

Prima dezbatere difuzată de Digi24 Craiova, moderată de Cosmin Prelipceanu i-a avut invitați pe lectorii universitari Constantin Crăițoiu și Mihai Ghițulescu, Dan Dașoveanu, analist economic, director la firma care a implementat Ford în România, atașat economic la Ambasada României din Germania, și Virgil Boboc, vicepreședinte al Uniunii Naționale a Industriașilor din România (UGIR 1903), vicepreședinte pe zona Oltenia, care au dezbătut implicațiile prezenței investitorului american Ford în zona Craiovei.

„În acest moment, în 2012, economia, industria craioveană ar fi la 20%, pentru că tot ce a fost bun înainte de 1990, acea industrie mare, a fost pas cu pas mâncată de concurență, din cauze obiective sau subiective, aici discuția este foarte largă”, a comentat Dan Dașoveanu.

„Ford e o salvare pentru Craiova. În primul rând economic, se asigură locuri de muncă, asta este clar. Dar este un pansament pentru suflet: Craiova se simțea cumva marginalizată, după ce fusese o citadelă a industriei românești, nu mai avea nimic. Or, Ford a venit cumva să compenseze această pierdere”, consideră Mihai Ghițulescu.

„Până la urmă, a fost o pleașcă”, a spus invitatul Digi24 Craiova, la întrebarea lui Cosmin Prelipceanu.

Virgil Boboc l-a contrazis insa: "Nu a fost o pleașcă pentru Craiova pentru că marile companii, noi eram inițiați în industria de automobile și marile companii, când analizează piața, găsesc soluțiile cele mai bune și eu cred că ei s-au orientat având o bază de plecare atât în ceea ce privește forța de muncă, cât și logistica necesară pentru dezvoltarea unei industrii de automobile”, a comentat Virgil Boboc. „E adevărat că a fost și puțin noroc, dar eu cred că ei nu au venit întâmplător la Craiova”, consideră vicepreședintele UGIR 1903 pentru Oltenia.

„(A contat - n.r.) Faptul că orașul nostru a oferit o platformă industrială importantă, cu o tradiție de vreo 50 de ani, pentru că el s-a dezvoltat în perioada comunistă cel mai mult din punct de vedere industrial, și a contat fără discuție faptul că aici am avut o fabrică de avioane, că aici s-au produs locomotive, că am avut practic toate spectrele producției industriale”, a argumentat și Constantin Crăițoiu.

Dezbaterea a fost găzduită de noii colegi din familia Digi24 care are, de astăzi, un nou membru, Digi24 Craiova, după studiourile lansate la Timișoara, Oradea, Iași și Constanța.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...