Prima conducta de bere, inaugurată în septembrie

Data publicării:
fabrica de bere getty

Foto: Gulliver/ Getty Images

Planul aparține unei berării din centrul istoric al orașului, De Halve Maan, care a gândit această soluție pentru a transporta berea la fabrica de îmbuteliere de la marginea orașului. Dacă la început autoritățile au fost reticente, pe urmă au realizat că conducta nu ar rezolva doar problema berăriei ci și pe cea a traficului îngreunat de zecile de cisterne care transportau berea pe străzile înguste și întortocheate ale centrului istoric.

Toată lumea a crezut că este un vis, o glumă, ceva ce nu poate fi realizat”, a spus proprietarul și moștenitorul berăriei De Halve Maan, Xavier Vanneste.

De când clădirile medievale din Bruges au intrat în patrimoniul UNESCO, nicio companie privată nu a mai primit autorizație de la municipalitate pentru a face modificări în această zonă. La început, primarul orașului a fost sceptic, dar curând a realizat că așa va fi rezolvată problema traficului și că berăria veche de 160 de ani își va putea continua activitatea, scrie The Guardian.

„Prima mea reacție a fost: Doamne, la ce se gândesc? Însă, dacă nu ne asigurăm că oamenii pot munci în centrul orașului, o să omorâm centrul”, a spus primarul Renaat Landuyt.

Dacă autoritățile au avut îndoieli, printre belgienii obișnuiți conducta a fost un succes din prima. Acum circulă o sumedenie de povești despre locuri ilegale de unde ar putea fi furată bere. Mai mult, 300.000 de euro din patru milioane cât a fost bugetul total, a reprezentat contribuția cetățenilor. Mulţi patroni de restaurante din Bruges au contribuit cu bani şi vor primi în schimb băutură gratis pe o perioadă de timp. 

Despre berăria De Halve Maan s-a scris prima dată în 1564. Însă, strămoșul lui Vanneste a preluat oficial berăria și a început producția de bere în 1856. Înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, în Bruges erau cel puțin 30 de berării funcționale. La acea vreme, berea era livrată cu cai și căruțe la casele oamenilor. De Halve Maan este supraviețuitoarea acestei lumi dispărute.

Chiar dacă mulți experți financiari l-au sfătuit pe Xavier Vanneste să renunțe la berărie, bărbatul a decis tocmai contrariul: să facă o investiție și mai mare. 

Vanneste a angajat experți în tunele din industria petrolieră și a gazelor și un profesor prestigios din Belgia, expert în fabricarea berii. Conducta a fost plasată în subteranul orașului cu ajutorul unor bormașine dirijate pe calculator pentru a reduce cât mai mult săpatul străzilor. Acest lucru a fost pe placul muncipalității, dar a crescut costul proiectului.

Patronul berăriei nu crede că conducta se va amortiza în mai puțin de 20 de ani, dar The Guardian notează că a fost o mișcare comercială isteață. Nu numai că va atrage mai mulți cumpărători belgieni, dar conducta va deveni cu siguranță și o destinație turistică. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri