Povestea lui Radu Diaconescu, românul care a făcut 9.500 de km pe bicicletă
Dacă ai în sânge „microbul" călătoriilor, nimic nu ți se pare prea mult.
„În primăvara-vara lui 2014 am plecat într-o călătorie de cinci luni în Asia Centrală, pe bicicletă, cu scopul de a ajunge, prin forțe proprii, pe vârful unui munte de 7.000 m din Tian-Șan”, și-a început Radu Diaconescu povestea.
Ideea n-a apărut din senin: Radu mai făcuse, împreună cu soția sa, o călătorie similară, în anul 2011: au plecat din România, pe biciclete, până la poalele masivului Mont Blanc, pe care l-au și escaladat. În expediția din Asia Centrală a mers de unul singur, întrucât partenera de viață a lui Radu nu s-a încumetat la o aventură de o jumătate de an.
„O înțeleg, pentru că, din punct de vedere fizic, a fost extrem de dură călătoria, în anumite momente. A fost foarte frumoasă, dar problema e că, pentru a ajunge pe muntele respectiv, sezonul în care se poate urca pe munte este destul de scurt: durează o lună de zile, de la jumătatea lui iulie până la jumatea lui august. Astfel că toată călătoria a fost planificată în jurul acestui interval. Asta a însemnat că a trebuit să plec din România în 22 februarie. Să pedalezi prin Turcia, Bulgaria, Iran, la început de martie nu a fost o experiență întotdeauna plăcută, pentru că e, încă, iarnă în februarie. Am prins destule ninsori și primele două luni au fost ca o trecere continuă între iarnă și început de primăvară. După care iar ningea, iar vedeai floricele care începeau să apară de sub pământ”, explică Radu Diaconescu.
O expediție de cinci luni nu este la îndemâna oricui. Pentru a-și permite această călătorie, Radu a trebuit să renunțe la o slujbă pentru care mulți l-ar invidia: lucra, la momentul în care a început să plănuiască expediția, ca programator la o importanta firmă din Berlin.
„Le-am ținut un mic speech, le-am spus că vreau să-mi dau demisia și le-am explicat și ce vreau să fac după ce-mi dau demisia: în niciun caz să mă duc la un job mai bine plătit”, povestește temerarul.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Radu a calculat un buget de 500 de euro pentru fiecare lună petrecută pe bicicletă, plus 1.000 de euro pentru luna petrecută pe munte.
„Poate părea mult, dar, dacă te gândești la costul fix al fiecărei luni petrecute pe bicicletă, 500 de euro, dintre care în fiecare lună trebuia să-ți iei o viză sau două, nu e chiar așa de mult. Te gândești că dai, pe o chirie în București, puțin mai mult de-atât. Și, pe lângă asta, mai ai și alte costuri ale vieții”, arată Radu.
Pentru a strânge întreaga sumă de care a avut nevoie, Radu a venit în România, în căutare de sponsori.
„A fost o experiență interesantă, în momentul în care cauți sponsorizări în România trebuie să fii pregătit să ți se spună "nu" de foarte multe ori. Și e o chestie care ține foarte mult de insistență și, în mare parte, de noroc”, punctează exploratorul.
Norocul lui Radu a fost că a găsit câțiva doritori să-l susțină, care l-au ajutat cu bani si echipament. Astfel că a pornit în aventura vieții lui. Chiar dacă era nerăbdător să-și împlinească visul, n-a pornit pe drumul cel mai scurt către destinația finală.
„Traseul cel mai scurt între România și muntele respectiv nu merge pe unde m-am dus eu, dar, în mare parte, o călătorie ține și de locurile pe care le vezi pe drum. Drumul cel mai scurt ar fi fost prin Ucraina, Rusia și Kîrgîzstan. Drumul pe care am mers eu a trecut prin Bulgaria, Turcia, Iran, Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan și Kîrgîzstan. Și a urmat, în mare parte, fostul Drum al Mătăsii.
Din Iran încolo, prin zona deșertică, erau încă ruinele fostelor caravanseraiuri, construite acum sute de ani: la fiecare 50 de km aveau un fel de han în varianta persană, unde caravanele puteau opri să-și adape cămilele și să se odihnească înainte de bucata următoare de drum”, povestește Radu Diaconescu.
Pe lângă locurile fascinante, Radu a întâlnit și oameni interesanți.
„Oamenii, indiferent de cultură și religie, sunt buni cam peste tot în lume. N-am avut niciun fel de probleme de siguranță, nu m-am simțit în niciun moment în pericol, deși, călătorind cu bicicleta, ajungi să dormi, cu cortul, în locuri mai mult sau mai puțin fericite. Și au fost, pe deasupra, foarte foarte multe situații în care am fost invitat la oameni în casă, să petrec noaptea cu ei, m-au invitat la ceai, m-au invitat la masă. Inevitabil, ajungi să te întâlnești cu alți călători, fie pe bicicletă - întrucât călătorești în același ritm - sau pe alte mijloace de transport. Știi că e un spaniol cu două săptămâni înaintea ta sau că e un german cu o săptămână în urma ta. Pentru că oamenii pe care-i întâlnești știu că sunt alți cicliști pe drum și cam asta e modalitatea în care se măsoară timpul și distanțele.
Am întâlnit, spre exemplu, în Tadjikistan, în mijlocul Pamirului, doi francezi care călătoreau pe măgari. A durat trei ani să ajungă din Franța în Kîrgîzstan. Problema cea mai mare, când călătorești cu măgarii, e că măgarii trebuie să mănânce ceva în timpul iernii, astfel încât nu poți să mergi cu ei în locuri în care nu e iarbă iarna. Oamenii, în fiecare iarnă, se opreau și predau engleză și franceză în sate uitate de lume din diferite țări”, explică Radu Diaconescu.
Muntele la care visa Radu este cel mai nordic vârf de 7.000 de metri. Chiar dacă frumusețea muntelui l-a răsplătit din plin, odată ajuns în vârf, aventura la înălțime a avut și un cost... dramatic.
„Din păcate, în ziua în care am urcat pe vârf, am avut probleme cu degerăturile, fără să-mi dau seama. Temperaturile, în timpul nopții, sunt foarte scăzute, undeva la -25 de grade, și am subestimat lucrul acesta. Și am subestimat felul în care reacționează organismul la altitudine. Când am ajuns înapoi în tabăra de bază și m-a văzut doctorul, mi-a spus că este grav și ar trebui să ajung la spital. Nu s-a putut recupera prea mult, din păcate, a trebuit să zbor înapoi în România, unde m-am operat, după care a urmat o lungă recuperare, în care trebuit să reînvăț să merg cum trebuie, să fac lucrurile un pic diferit. Ca rezultat, am pierdut degetele de la picioare, din păcate, dar.... asta e”, spune, împăcat, călătorul.
Drama trăită în expediția din Asia Centrală nu-l împiedică pe Radu să plănuiască alte și alte călătorii. Pentru că, dincolo de pierderea personală, a câștigat încrederea că poate face orice își pune în minte.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
