Dacă mergi la „Napoleon” cu gândul că vei urmări un film „biografic” despre măreția acestui personaj care ne obsedează de mai bine de 200 de ani, te vei enerva. Pelicula lui Ridley Scott livrează zero așteptări din acest punct de vedere. Pur și simplu, după cum chiar regizorul recunoaște, filmul nu dă doi bani pe „adevărul istoric” ori pe ce cred istoricii despre Napoleon. Francezii - aproape sigur - se vor enerva cel mai tare de rezultat și probabil unii dintre ei au suferit deja mici atacuri cerebrale la scenele în care ofițerii lui Napoleon măsoară distanțele în „mile”. Interpretarea lui Joaquin Phoenix - un actor uriaș, altminteri - pare a fi și ea la ralanti, ca și cum nu l-ar interesa „să scoată” mai mult din acest personaj uriaș al istoriei. Românii, în schimb, pot viziona liniștiți filmul, măcar pentru excepționala scenă a bătăliei de la Austerlitz, un exemplu strălucit de „Așa da!”, când vine vorba de austrieci și ruși care și-o iau pe coajă big time.
Să fim serioși: ce știe - fără cârja Google - Marele Public despre Napoleon? Că i se mai zicea și Bonaparte, purta o pălărie caraghioasă, s-a bătut la Austerlitz, a murit de foame în Rusia și a pierdut la Waterloo. Cei mai pretențioși la capitolul istorie ar putea chiar să o pomenească și pe Josephine, marea obsesie a lui Bonaparte și protagonista tumultoasei povești de dragoste dintre cei doi. Și cam atât.
Fix pe această linie „curge” și filmul lui Ridley Scott, care nu-și bate capul prea mult cu detaliile și extrem de complicatele intrigi istorice ale vremurilor din perioada războaielor napoleoniene.
„S-au scris 10.400 de cărți despre Napoleon. Dacă voi credeți că le-am citit, vă înșelați”, a recunoscut chiar Ridley Scott într-o scurtă declarație dată cu prilejul premierei filmului.
Rezultatul? Avem un film „curat” și profund aseptic, ca și cum ar fi opera Inteligenței Artificiale (IA): narațiunea e clasică și corect-lineară, fără flashback-uri ori sărituri peste axa timpului (acum suntem în 1799, acum în 1805, aici în 1812, apoi 1815, 1816, fade to black și generic final).
Marele regizor Ridley Scott iese la iveală doar în câteva scene, în special cele de luptă, semn că, în ciuda celor 86 de ani, realizatorul „Gladiatorului”, încă mai știe meserie când vine vorba de manevrat „mase de oameni care se îndreaptă rapid una spre alta cu scopul de a se căsăpi reciproc”.
Emblematică este din acest punct de vedere scena bătăliei de la Austerlitz, din 1805 (spoiler pentru cei care nu știu ori nu mai țin minte: aici francezii i-au bătut măr pe austrieci și ruși, grație unei strategii geniale a lui Napoleon).
Imaginile din dronă cu ruși care mor pe câmpul înghețat de luptă de la Austerlitz sunt de o familiaritate neobișnuită (nu știm și cât de intenționată) cu actualul câmp de luptă din Ucraina.
În rest, filmul se concentrează mai mult pe relația Napoleon-Josephine. Detaliile și măiestria regizorală sunt și ele acolo, chiar dacă cinefilul va recunoaște - cu o ușoară tristețe - cadrele filmate „la lumina lumânărilor” care seamănă totuși izbitor de mult cu cele ale lui Stanley Kubrick din „Barry Lyndon” (o tehnică dezvoltată, de altfel, în premieră de Kubrick, cu această ocazie).
După același model Kubrick, scenele exterioare din „Napoleon”-ul ui Ridley Scott par imagini vivante desprinse din tablourile epocii. Uneori, totuși, coloristul filmului dă impresia că „a băgat prea mult verde”, ceea ce transformă în unele scene de luptă tricolorul francez în drapelul Italiei.
Cumva, tot filmul pare „pe repede înainte”. E drept, e imposibil să rezumi cariera lui Napoleon în două ore și jumătate de peliculă. Chiar Scott spunea că, dacă ar fi fost vorba să reia toate cele 60+ de bătălii ale lui Napoleon, ar fi ieșit un film de 10 ore. Bine, ne-a promis o variantă de peste patru ore, care va fi disponibilă pe platforma de streaming Apple.
Tumultoasa poveste de dragoste dintre Napoleon (Joaquin Phoenix) și Josephine (Vanessa Kirby) pare și ea cumva „chinuită”, chiar dacă narațiunea filmului se concentrează mai degrabă pe acest subiect, „întrerupt” doar de scenele de bătălie care l-au făcut celebru pe Napoleon.
„Napoleon” rămâne un film „bun”, dacă ignori faptul că Phoenix îl joacă pe însuși Napoleon, iar Kirby pe Josephine. Astfel, filmul ar putea fi cel mai onest rezumat prin fraza: un film istoric plăcut ochiului, despre dragostea cu năbădăi dintre doi tipi care au trăit în epoca războaielor napoleoniene. Fin.
