Maestru bucătar francez, desemnat cel mai bun datorită stilului simplu de a găti

Data publicării:
bucatar

Alexandre Gauthier nu este un maestru bucătar obişnuit. Bărbatul de 36 de ani conduce un restaurant din nordul Franţei şi se ghidează după un principiu clar - simplitatea este cheia unei bucătării reuşite.

Alexandre Gauthier, maestru bucătar: „Aceasta este o stridie preparată la grătar. Este o stridie de Saint Vaast, scoasă din cochilie şi preparată la temperatură foarte ridicată, precum carnea, după care o servim cu garnitură de dovlecei”.

80% dintre ingrediente sunt locale, iar odată ce echipa maestrului bucătar se apucă de treabă, lucrurile se schimbă radical. Un loc aparte îl au ierburile, pe care Alexandre le foloseşte inclusiv în deserturi. Toate aceste idei şi modul simplu în care sunt puse în practică le-au atras atenţia specialiştilor de la ghidul culinar Gault et Millau.

Côme de Cherisey, directorul ghidului culinar: „El (maestrul bucătar, n.red.) şi-a făcut propriul set de reguli. Sunt reguli oneste, autentice. Chiar înţelege bucătăria, bucătăria modernă”.

Iar pentru modul în care înţelege bucătăria modernă, ghidul Gault et Millau l-a desemnat pe Alexandre Gauthier maestrul bucătar al anului. El a moştenit restaurantul de la tatăl său, în 2003.

Alexandre Gauthier, maestru bucătar: „Bucătăria La Grenouillere nu este una obişnuită. Sunt mulţi bucătari care muncesc aici, care încearcă tot timpul ceva nou, iar lucrurile evoluează în permanenţă - asta le servim clienţilor noştri”.

O cină nu este, însă, ieftină în acest restaurant select, cotat cu o stea Michelin. Mai exact, costă 75 de euro, dar sunt mulţi care spun că este un preţ rezonabil pentru un meniu gătit de unul dintre cei mai buni maeştri bucătari din Europa.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tesla i-a salvat viața în mijlocul incendiului din Los Angeles: Funcția secretă care l-a ajutat să scape din...
Digi FM
Ce este „Schema 1800”, noua înșelătorie care circulă pe WhatsApp
Pro FM
Anca Țurcașiu, mesaj emoționant din Filipine, unde e în concediu: „Există dragoste!” Fanii: „V-ați găsit la...
Film Now
Maria Shriver, imagini sfâșietoare cu dezastrul lăsat în urmă de incendiile din Los Angeles: „Oamenii au...
Adevarul
Un profesor universitar explică de ce Georgescu, Simion și Şosoacă nu sunt suveraniști: „Vorbim de polul...
Newsweek
Pensiile vor fi indexate din septembrie. Care pensionari iau 2.000 lei în această primăvară? SURSE
Digi FM
Kate Middleton împlinește 43 de ani. Ce planuri ar avea prințesa de Wales după ce a scăpat de cancer
Digi World
Rezultatul uimitor al unui singur pahar cu lapte băut zilnic. Calciul din lapte ne poate proteja de o boală...
Digi Animal World
Momentul când un pompier mângâie un câine în timp ce se luptă cu incendiu din Los Angeles. Imaginile sunt...
Film Now
De ce s-a simțit „ușurată” fosta soție a lui Hugh Jackman când a văzut pozele cu el și noua lui iubită: "A...
UTV
Cu cine isi petrece Mario Fresh vacanta din Bali