Luni, 19 ianuarie, cea mai deprimantă zi a anului

Data publicării:
baiat trist

Teoria despre "Blue Monday" (Lunea tristă, n.r.) a apărut în 2005, când psihologul britanic Cliff Arnall a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai îngrozitoare zile ale anului, reamintește Mediafax.

Psihologul a luat în considerare condiţile meteo din această perioadă, facturile la utilităţi, datoriile, nivelul motivaţional, sărbătorile de iarnă, precum şi faptul că mulţi oameni urăsc zilele de luni.

Astfel, Cliff Arnall a stabilit că cea de-a treia zi de luni a anului este cea mai deprimantă zi, având în vedere că, în această perioadă, oamenii manifestă o stare de tristeţe, inactivitate şi consumă carbohidraţi în exces.

Însă această teorie a psihologului a fost cauza unor dispute, întrucât acesta a creat formula ca parte a unei campanii de marketing pentru o companie de turism. Astfel, s-a luat în calcul ideea că opinia publică este influenţată să îşi programeze o vacanţă în această perioadă pentru a scăpa de starea de depresie.

În schimb, în 2014, o companie de băuturi a contrazis această teorie, anunţând că "Blue Monday" nu este în cea de-a treia zi de luni a anului, ci în prima zi de luni a anului. Această zi, considera compania, este cea mai deprimantă, întrucât este prima luni la locul de muncă în noul an.

Un studiu realizat pe un eşantion de 2.000 de britanici a arătat că persoanele care stau lângă fereastră sau care ies la plimbare pot scăpa mai uşor de starea de depresie din această perioadă a anului. De asemenea, experţii recomandă sporturile specifice iernii sau, dacă vremea este mult prea friguroasă, exerciţiile la sală.

Citește și: 

TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE. Cum luptăm cu depresia?

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...