Jurnal pentru copii. Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla a devenit eroul-bunic
Multă lume vă știe ca „eroul de la Sevilla”, cum a fost acolo?
Sigur, lumea mai exagerează,nu sunt erou, am contribuit decisiv la câștigarea Cupei Campionilor, dar erou e prea mult spus. Eroi au fost acei oameni care au murit și au luptat pentru patrie.
Cum era Helmuth Duckadam în copilărie?
Eram un copil neastâmpărat, îmi plăcea să mă joc mai mult decât să scriu sau să citesc, dar cu timpul mintea îți vine la cap.
Visați să ajungeți portar?
Nu. Atunci mă jucam în curtea școlii ca toți copiii, poate și acum se joacă, dar mai puțin. Ideea de a deveni portar la o echipă mare mi-a venit pe la 14-15 ani, când am fost selecționat la prima mea echipă, UTA Arad.
Am aflat că ați fost foarte apropiat de bunica dumneavoastră.
Eu am fost crescut de bunică-mea, este cea mai apropiată persoană de sufletul meu, pentru că părinții mei aveau probleme, unul stătea într-o parte și celălalt în alta, cu toate asta nu mi-a lipsit nimic. Cea mai mândră a fost când am câștigat Cupa Campionilor, când a venit primarul, toată lumea o felicita și venea cu flori.
A rămas celebră expresia „Apără Duckadam!”. Vă mai opresc și acum oameni pe stradă să vă mulțumească?
Lumea te recunoaște și își aduc aminte cu plăcere de acel succes. Mă privesc cu admirație, îmi mai cer un autograf și din când în când mai cer să facem și o poză . Acel „Apără Duckadam” s-a mai transformat în „apără Tătărușanu” în timp. Când mă întâlnesc pe stradă cu lumea și mă întreabă „știți fotbal?”, răspunsul este simplu: cred că da.
Ce v-ați dorit și nu ați avut parte în cariera de fotbalist?
La început mi-am dorit un echipament frumos, totdeauna l-am admirat pe Moraru, portarul echipei Dinamo de atunci, care avea mereu un echipament, mănuși frumoase... La început am dus lipsă de așa ceva, prima pereche de mănuși am cumpărat-o din banii mei, când am ajuns la Steaua.
Mai păstrați tricoul, mănușile și medalia din '86?
Din păcate, nu. Tricoul l-am dat unui mare prieten al echipei Steaua, iar mănușile, întradevăr după 16 ani eram într-o criză financiară și le-am vândut și tot din pacate, prețul n-a fost cel așteptat pentru că am zis că în momentul când le voi vinde îmi voi lua și o mașina mai „bengoasă”, dar am luat doar 3.000 de dolari.
Sunteți tătic și bunic! Sunt tare curioasă, cum vă jucați împreună cu fiica dumneavostră?
Acum am mai multă răbdare, ne jucăm pe balcon, care e aranjat, când e vreme frumoasă mergem în parc cu bicicleta, dar cel mai mult ne place să desenăm și vedem care a făcut mai frumos.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
