Jazz Nouveau continuă seria de concerte din Control cu un line-up de neratat
Jazz Nouveau continuă să exploreze noi teritorii sonore, invitând în partea a doua a anului muzicieni precum Zoe Keating, Kinga Glyk, Henri Texier Hope Quartet, The Bad Plus și KRiSPER.
Astfel, pe 18 septembrie Jazz Nouveau deschide toamna cu concertul artistei canadiene Zoe Keating, pentru prima dată în România.
Născută în Ontario, Canada, Zoe începe să studieze violoncelul și muzica clasică încă de la vârsta de 8 ani. Mai târziu însă artista, dorind să experimenteze și să testeze limitele instrumentului său, va alege să-și completeze studiile în privat, la Sarah Lawrence College, din New York. Înzestrată cu o sclipitoare inteligență muzicală, violoncelista îmbină cunoștințele sale academice și rigorile muzicii clasice cu metode moderne de interpretare, rezultatul fiind un sunet nou, eteric, născut undeva între coardele violoncelului său. Formând un tot organic cu instrumentul, artista realizează linii melodice complexe și sound-uri pe care fanii săi le consideră de fiecare dată hipnotizante, fascinante. Zoe Keating este astfel nu numai o one-woman show, ci și o one – woman orchestra.
De-a lungul carierei sale, Zoe Keating a colaborat cu o serie artiști renumiți ce-i include pe Imogen Heap, Amanda Palmer, Tears for Fears, DJ Shadow, Dan Hicks, Thomas Dolby, John Vanderslice, Pomplamoose sau Paolo Nutini și a compus muzică pentru balet, teatru, film și radio. Începând din 2014 Zoe Keating compune și pentru televiziune, realizând coloanele sonore pentru seriile A&E ”The Returned” și ”Manhattan”.
Pe 9 octombrie este rândul altei premiere, instrumentista poloneză Kinga Glyk.
La doar 20 de ani, basista poloneză Kinga Glyk a susținut deja peste 100 de concerte, atât în țara sa de origine, cât și în afara ei. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că artista și-a început cariera de muzician foarte devreme, la numai 12 ani. Primii pași pe scenă i-a făcut ca membră a formației Glyk PIK, din care făceau parte tatăl său, Irek, un apreciat vibrafonist, și fratele artistei, Patrick (tobe).
Astăzi, Kinga Glyk este considerată cea mai bună basistă poloneză, reprezentantă a noii generații, o nouă stea a muzicii jazz și blues europene. Tânăra instrumentistă a colaborat deja cu muzicieni experimentați și cunoscuți, ca Robinson Jnr, Bernard Maseli, Ruth Waldron, Natalia Niemen, Jorgos Skolias, Apostolis Anthimos, Leszek Winder.
Alegerea instrumentistei de a cânta la chitara bass se constituie astăzi într-un punct de atracție în show-urile sale. În opinia artistei, basiștii bărbați dețin mai multă forță pentru a cânta la acest instrument, în timp ce femeile își exprimă mai bine sensibilitatea, în ambele cazuri existând ceva special de oferit din punct de vedere muzical. În ceea ce o privește pe basista Kinga Glyk, calitățile sale deosebite i-au adus nominalizări la categoriile „New Hope”, „Bass Guitar” și „Discovery of the Year” în Jazz Top și Blues Top.
Pe 6 noiembrie este rândul grupului Henri Texier Hope Quartet să urce pe scena Jazz Nouveau.
Henri Texier se numără printre acei muzicieni care au cântat jazz dintotdeauna fără să fi rămas prizonierii unui singur univers. De-a lungul anilor, celebrul contrabasist francez a explorat nenumăratele forme ale jazz-ul modern, abordând hard bop, free jazz, sau west coast, alături de muzica tradițională sau cea modală. La cei 72 de ani și după o carieră impresionantă, de peste 50 de ani, artistul este considerat astăzi părintele free-jazz-ului francez. Pare incredibil, însă contrabasistul Henri Texier reușește în continuare performanța de a-și multiplica experiențele și proiectele fără a se repeta vreodată!
Figură simbol a unei generaţii dornice să experimenteze, Henri Texier a colaborat cu muzicieni de prestigiu, ca Chet Baker, Donald Byrd, Michel Portal, Jean-Luc Ponty, Louis Sclavis, John Abercrombie, Joe Lovano, sau Aldo Romano. Discografia contrabasistului francez este, de asemenea, impresionantă, numărând până în prezent peste 100 de albume.
Pe 27 noiembrie, The Bad Plus, un alt grup foarte așteptat vine pentru prima dată în România.
The Bad Plus sunt dovada că jazz-ul american mai are încă multe de spus. Cei 3 muzicieni din Minneapolis, Minnesota - Ethan Iverson (pian), Reid Anderson (bass) și Dave King (tobe) sfidează granițele dintre genuri, mizând pe libertatea improvizației. Trio-ul american combină jazz-ul modern de avangardă cu elemente pop și rock, sau mixează cu succes sensibilitatea jazz-ului post-60's cu indie rock, reușind să câștige astfel, de-a lungul timpului, aprecierea criticilor de specialitate, dar și un număr impresionant de fani în întreaga lume.
The Bad Plus au lansat până în prezent nu mai puțin de 11 albume de studio și 2 albume live, trio-ul continuând să evolueze odată cu fiecare album. Creativitatea, sound-ul particular, calitatea excepțională a concertelor, dar și abilitatea celor trei muzicieni de a deconstrui piese celebre din zonele Pop/Rock și R&B, explorându-le formele muzicale prin forța interpretativă a jazz-ului, sunt punctele forte ce au adus popularitate și faimă trio-ului american.
Pe 4 decembrie este rândul grupului românesc KRiSPER să urce pe scena Jazz Nouveau.
Una dintre cele mai recente formule de jazz fusion de pe scena din București, KRiSPER a apărut din dorința membrilor ARCUS TRIO de a explora noi posibilități de structurare a pieselor și de a ajunge la un sound mai agresiv, care combină impulsiv straturi de jazz, rock și pop.
Inițiat de Adi Stoenescu (pian electric), proiectul îi mai aduce împreună pe Alex Arcuș (saxofon), Marcel Moldovan (tobe), Szabi Gyergyai (bas) și Harvis Cuni Padron (trompetă), Andrei Cornea (sound). Colaborarea muzicienilor este o prelungire firească a ideilor abordate de ARCUS TRIO în albumul din 2016, Allotropy. Natura instrumentației s-a schimbat, însă: orga Hammond este înlocuită de pianul electric, iar cei doi suflători și basul electric adaugă noi texturi compozițiilor.
Tobele în stil rock/metal, sonoritățile eterice ale suflătorilor, efectele de overdrive ale pianului, compozițiile care evită clișeul temă-solo-reluarea temei sunt doar câteva dintre coordonatele KRiSPER, un proiect a cărui atracție stă în continua sa transformare.
Program
18 septembrie-Zoe Keating
9 octombrie-Kinga Glyk
6 noiembrie-Henri Texier Hope Quartet
27 noiembrie-The Bad Plus
4 decembrie-KRiSPER
Concertele au loc în Control Club și încep la ora 20’00. Accesul publicului se face de la ora 19’30.
Biletele se pot cumpăra online pe www.eventbook.ro
Detalii pe paginile de Facebook Control Club și Jazz Nouveau.
- Etichete:
- concert
- jazz nouveau
- control club
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News