Iordania, minunea din deșert. Milioane de turiști vizitează Petra și Amman

Data publicării:
petra

Iordania este una dintre principalele atracţii turistice ale Orientului Mijlociu, unde puteţi descoperi locuri biblice, vestigii antice sau adevărate minuni ale naturii. Cel mai cunoscut obiectiv turistic este fără îndoială Petra, oraşul construit în piatră roşiatică acum peste 2.000 de ani. Dar nu trebuie să rataţi nici capitala Amman, muntele Nebo, o excursie în deşert sau la Marea Moartă.

Iordania este o destinaţie potrivită pentru cei ce doresc să meargă la mare sau o experienţă în deşert, dar şi să viziteze locuri istorice. Un zbor direct de la Bucureşti la Amman durează aproximativ trei ore. Din aeroport puteţi ajunge în oraş cu un taxi, iar preţul pentru transport este între 20 şi 25 de euro. De asemenea, puteţi lua un taxi pentru a ajunge de la Amman la Petra. Călătoria este de aproape 2 ore şi jumătate şi costă între 50 şi 70 de euro.

Istoria capitalei Amman se întinde pe aproape 8 milenii, din epoca de piatră până în zilele noastre. Unii istorici au identificat Ammanul ca fiind locul în care David, ajuns rege al evreilor, l-a ucis pe hititul Uriel, faptă menţionată în Biblie, iar în vechea cetate a oraşului pot fi văzute morminte vechi de 3000 de ani. La fel de impresionante sunt şi mărturiile ocupaţiei romane - Templul lui Hercule, construit în timpul împăratului Marcus Aurelius, dar şi Amfiteatrul roman. Un tur complet al capitalei iordaniene durează cel puţin două zile, aşadar trebuie ales un hotel convenabil.

Preţurile la cazare în Iordania sunt mai mici decât cele din Israel. Pentru capitala Amman se poate rezerva o cameră la un hotel de trei stele la preţul de 30 de euro, dar se poate ajunge până la 165 de euro pentru cazare într-un hotel de cinci stele. Pentru o călătorie la Petra, trebuie să fiţi pregătiţi să plătiţi între 30 şi 100 de euro pentru o noapte de cazare.

Petra este considerată una dintre minunile lumii, pe lângă cele şapte ale antichităţii. Oraşul a fost construit în piatră de către nabateeni, o civilizaţie care se ocupa mai mult cu comerţul şi care a fost cucerită în anul 106 de către imperiul roman. Secole întregi, oraşul a rămas ascuns în deşert şi a fost descoperit abia în secolul XIX. De atunci, el a devenit treptat un punct de atracţie pentru turişti, de la oamenii de rând la şefi de stat sau vedete de muzică şi film.

Un bilet de o zi pentru Petra este de 50 de euro, însă orele petrecute acolo merită toţi banii. În mod normal, un tur al întregii localităţi antice durează două zile, iar preţul unui astfel de bilet este de 55 de euro. Copiii sub 15 ani pot vizita gratuit acel loc.

Pe lângă Amman şi Petra mai puteţi vizita muntele Nebo, acolo unde ar fi urcat profetul Moise şi a văzut Israelul. Un loc în care a ajuns şi fostul suveran pontif Ioan Paul al II-lea. De asemenea, nu trebuie ratată o escapadă la Marea Moartă, pentru a putea pluti în apa foarte sărată. Şi nu în ultimul rând, foarte mulţi străini aleg Iordania pentru o excursie în Wadi Rum, deşertul din sudul ţării, cu peisaje de neuitat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...