INTERVIU CA-N FILME. Abdellatif Kechiche, regizorul care a aruncat in aer prejudecățile
„Cred că şi celelalte filme ale mele au fost bine primite, am călătorit, am prezentat filmul, am vorbit despre acel film, deci am impresia că acum nu se întâmplă nimic diferit. Fac acelaşi lucru pe care l-am făcut cu celelalte filme, călătoresc, pentru a le prezenta, e ceva foarte agreabil, descopăr alte ţări, alte culturi”, spune regizorul.
Abdellatif Kechiche a fost acuzat de mai mulţi cronicari, inclusiv un critic de la „New York Times”, că ar fi pus în film fanteziile sale personale cu lesbiene. Alţi critici au etichetat „La vie d'Adele" drept o producţie despre homosexualitate.
„Am impresia că filmul merge dincolo de discursul militant. Şi acesta este lucrul pe care am încercat să-l evit pe tot parcursul producţiei filmului. Uitasem şi cred că toată lumea de pe platou uitase că este o poveste între două femei. Am văzut ca pe un fel de pericol ideea de a face un film militant şi riscul de a "închide" filmul, ca un film să devină un film comunitar, care să poarte stindardul unei cauze”, explică A. Kechiche.
„Deci eu n-am înfruntat această temă direct, nu am vrut să am un discurs care să preia frâiele poveştii. Dar da, acest film poate servi ca deschizător de minţi despre orice temă, important pentru mine este ca spectatorii să se identifice cu personajul, fie că ei sunt bărbaţi sau femei, că simt personajele Şi cred că acolo, începând de acolo, producţia devine purtătoare de mesaj”, adaugă acesta.
Realizatorul se raportează mai degrabă la una dintre temele sale preferate, diferenţele sociale: „Da, este o temă care revine des în filmele mele, este o întrebare pe care eu o simt ca fiind esenţială. Diferenţele sociale, cum putem sparge acel zid de cod social dintre indivizi, dacă există posibilitatea de a ieşi din condiţia ta socială, eşti cumva prizonier al condiţiei tale sociale?
Abdellatif Kechiche s-a născut în Tunisia, în 1960, dar de la vârsta de cinci ani a locuit în Franţa. Tatăl său lucra în construcţii, iar Abdellatif şi-a demonstrat în toate filmele fascinaţia pentru personajele din clasa muncitoare şi pentru imigranţii africani.
Secretul succesului
Debutul lui regizoral a fost „La Faute a Voltaire”, în 2000. Însă filmul care l-a pus pe harta cinematografiei a fost „L'Esquive”, din 2003, care i-a adus două Premii Cesar, pentru Cel mai bun film şi cel mai bun regizor.
În 2007 a urmat „La Graine et le mulet”, care a câştigat cinci premii la Festivalul de la Veneţia şi patru Premii Cesar.
Kechiche crede că secretul constă şi în faptul că a lucrat în mare cu aceeaşi echipă la toate filmele sale.
„De mult timp am elaborat un mod de a lucra şi acesta este dificil de abordat. Există reflexe, o tehnică pe care am creat-o alături de principalii tehnicieni, mi se pare că este mai simplu să lucrez cu aceleaşi persoane. Este ceva instinctiv. Am făcut patru filme împreună, ei trebuie să găsească modul optim pentru a filma fiecare actor, fiecare situaţie. Lumina...”, spune regizorul.
„Este o muncă pe care, înainte de a începe filmul, o începem la repetiţii, un fel de antrenament cu cadrele, este un mod de a lucra instinctiv”, adaugă el.
Pentru scenele de sex din „La Vie d'Adele”, care au ajuns deja faimoase, Abdellatif Kechiche şi directorul de imagine s-au inspirat din artă.
„Am ales un ton de culoare, o lumină pentru film, a fost prima oară când am lucrat atât cu Sofian El Fani, ca director de imagine şi el a creat toate cadrele filmelor mele, şi ele sunt pentru mine foarte importante, dacă nu mai importante decât lumina. Dar la acest film nu am lucrat ca la celelalte, poate, la pregătirile pentru luminat, aşa cum am lucrat la estetică, mai ales la anumite scene, care sunt, care se apropie de ceva din artă, de pictură, am lucrat mult la culoare şi la lumină”, explică regizorul.
„Am ales mai multe obiective diferite, pentru a reliefa efectiv corpurile ca pe nişte sculpturi, iar lumina este strălucitoare. Iar mişcările în acele scene sunt, aş zice, mai fluide, mai puţin bruşte decât în celelalte scene. Şi am sperat efectiv că vom obţine ceva care se apropie de pictură, de sculptură, şi în decupaj, axul, cum am ales camera”, precizează Abdellatif Kechiche.
Cum alege actrițele
El are un ochi bun pentru tinerele actriţe. Hafsia Herzi, din „La graine et le mulet” a câştigat un trofeu Cesar pentru „tânără speranţă”. Iar Adele Exarchopulos, din „La vie d'Adele” a fost o revelaţie pentru public şi critici.
„La început, da, rolul Emma pentru mine era mai important. Am simţit o atracţie mai mare pentru personajul Adele şi atunci am pus mai mult accentul pe personajul lui Adele. Şi am impresia că Adele, până la urmă, este mai deschisă, este mai liberă în condiţia ei socială decât personajul Emma, care este închis într-o reprezentare a lumii sale, a elitei intelectuale, culturale, care vede lumea doar prin prisma acestui tip de elitism”, crede regizorul.
„Le-am ales în funcţie de personalităţile lor şi de originea lor socială. Adele vine dintr-un mediu proletar, mai instinctiv, mai spontan, şi mai ales mai sincer. Iar Lea vine dintr-un mediu mai intelectual, care are un cod transmis după copilărie. Este foarte dificil să să, să intri în acea zonă, acea elită intelectuală. Am vrut să dovedesc aceste diferenţe sociale şi să văd dacă există vreun mod prin care poţi apropia doi indivizi prin pasiune”, mai spune el.
„Oare pasiunea amoroasă se poate dezvolta între două persoane cu origini sociale atât de diferite? Şi până la urmă, personajul Emma este cel blocat de această origine socială. Actriţele sunt şi ele fiinţe, aşa că am simţit că ele, dincolo de originile lor sociale, au o atracţie între ele care le permitea să simtă dorinţă una pentru cealaltă”, adaugă Abdellatif Kechiche.
În filmele lui, scenele în care personajele sale mănâncă au o senzualitate aparte.
„Sunt momente care îmi plac foarte mult în viaţă, mai ales pentru că îţi permit un fel de eliberare, de exprimare, pentru că totul devine instinctiv, deci atunci când comunic, acest tip de comunicare mi se pare spontan, natural, şi este ceva care mă atinge, care spune foarte multe despre o persoană, despre caracterul ei, este un fel de relaxare a muşchilor feţei. Nu ne concentrăm pe alte lucruri, ci pe mâncare, şi ne permite să ne eliberăm comunicarea. Este ceva care mă atinge mult, orice are legătură cu simţurile, expresia simţurilor este ceva care mă atinge personal”, mărturisește regizorul.
La 53 de ani, lumea este a lui Abdellatif Kechiche. Nu ştie care va fi următorul său proiect, dar simte nevoia să se arunce înapoi în muncă. Succesul nu-i aduce nevoia de o pauză.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
