Cei care vor să petreacă de Revelion în a doua clădire administrativă ca mărime din lume trebuie să îndeplinească o condiţie importantă. Vestimentaţia, pentru că tema este Gatsby. Dacă trec testul, pot lua loc la mese. Meniul se vrea rafinat, deşi este servit sub forma unui bufet suedez, cu mai multe componente. Tradiţional, cu fructe de mare, suschi, deserturi. Băuturi fine şi vedete vor contribui la înveselirea mesenilor.
„Tematica evenimentului este una adaptata, Marele Gatsby. De la actele artistice, precum Loredana, Horia Brenciu și toată floarea cea vestită a muzicii românești. În plus, avem gândită oferta și pentru copii, pentru părinții care doresc să nu se despartă de copii în noaptea dintre an. Pentru copiii, în funcție de vârstă, se poate plăti jumătate de preț sau chiar o reducere de sută la sută”, a explicat Dora Pătrașcu, PR.
Parlamentarii cred că numele instituţiei serioase în care ei muncesc este dus în derizoriu. „Parlamentul nu e circ TV, este Parlamentul naţional, este Parlamentul României, se fac întâlniri, dezbateri”, a subliniat Valeriu Zgonea.
„Foarte bine că Parlamentul face venituri suplimentare. Să vină lumea să petreacă la Parlament”, spune Mihai Sturzu, deputat PSD.
Parlamentul a mai găzduit un revelion în 2008, organizat de un hotel de lux din Bucureşti. Cea mai controversată petrecere care s-a desfăşurat în impunătoarea clădire a fost în 1996, când interlopul Fane Spoitoru şi-a botezat copilul. Detaliile Revelionului de anul acesta nu au fost însă perfectate.