FOTO. Tinerii care au făcut din graffiti o artă

Data publicării:
captura graffiti

Pe peretele unei clădiri din București, o tânără dintr-un desen îşi pictează propriul univers. Imaginea este opera celor din Sweet Damage Crew, un grup de artişti stradali care au reinventat noțiunea de graffiti.

„Încet, încet chestia asta a crescut așa cumva și am considerat că ar fi cazul să facem ceva să fie și pe placul celorlalți, nu numai pe placul nostru. E vorba și de publicul larg până la urmă și trebuie să le arăți că ceea ce faci tu, poate fi și plăcut ochiului, nu numai displăcut”, a spus grafferul Florin B. Cage.

Tinerii care colorează țara

Echipa celor șapte tineri talentaţi s-a format în urmă cu șase ani. Unii dintre ei au studiat Artele Plastice, alții au fost autodidacți. Locuiesc în diferite colțuri ale țării, dar împreună reușesc să creeze adevărate galerii de artă în aer liber. S-au apucat de graffiti încă de pe vremea când românii nu priveau cu ochi buni acest hobby. Au înţeles că trebuie să transmită un mesaj dacă vor să fie luaţi în serios.

„Lucrările de genul ăsteia ajung la noi prin diferiți oameni, care au văzut ce am făcut în trecut și ne contactează, avem tot felul de întâlniri cu ei, stabilim ce ar trebui făcut pe perete și da, evident că sunt legale, atât timp cât proprietarul clădirii își dă acordul și se ocupă să facă rost de aprobările necesare pentru spațiul respectiv, da, iată-ne că am ajuns în acel punct în care lucrăm legal”, a spus Florin B. Cage.

Foto: Facebook/ Sweet Damage Crew

Radu Pandele este cel mai nou membru al grupului de grafferi. Atunci când nu desenează împreună cu echipa, lucrează în atelierul său de la Cluj.

„Mă atrage comunitatea aia super unită și oameni, în general, foarte dinamici și liberi, care fac totul strict din pasiune. Eu personal cred că arta e o soluție pentru orice. Arta este menită, practic, să le ofere confort celor deranjați și să-i deranjeze pe cei comozi. Deci, dacă un desen te intrigă pe tine, și-a făcut scopul. Dacă un desen îți oferă ție confort, și-a făcut scopul”, a spus grafferul.

Artă versus vandalism

Grafferii au reușit să scoată arta stradală din anonimat. Totuși, nu toţi cei care practică graffiti-ul spun poveşti prin desenele lor.

„Sunt desene care sunt artă și sunt desene care sunt, pur și simplu, vandalism, distrugere. Și este un contrast masiv între atitudinile personajelor respective, unii pur și simplu își manifestă libertatea pe peretele tău, alții pur și simplu își manifestă creativitatea pe peretele tău. Și asta e diferența, nu-i bagi pe toți în aceeași oală, asta e o chestiune certă”, a explicat Radu Pandele.

Foto: Facebook/ Sweet Damage Crew

„Proprietarii acestei clădiri ne-au văzut desenând peretele mare și aveau și ei acest gard care era mâzgălit maxim de toți copiii care puneau mâna pe un spray pentru prima oară și au zis: haideți să-l desenăm, să fie mai plăcut ochiului, ceea ce s-a și întâmplat și cumva ne-a cerut proprietarul să fie o continuare a gardului din fier forjat pe care-l are deja. Iar la câteva luni distanță, copiii care mâzgăleau inițial peretele s-au întors și l-au distrus. Și acum o să trebuiască să venim să-l reparăm”, a explicat Florin B. Cage.

Terapie prin graffiti

Dacă în urmă cu 20 de ani era greu de crezut ca graffiti-ul poate lua forma unor opere de artă, echipa Sweet Damage Crew a arătat că se poate. Mai mult, şi-a îndreptat atenţia şi către copiii care au nevoie de ajutor şi s-au implicat în acţiuni caritabile.

Nu este prima dată când tinerii desenează în beneficiul copiilor fără familie, în faţa Ateneului Român. Ideea îi aparține unei organizații neguvernamentale care militează pentru înlocuirea sistemului de protecție, cu unul bazat pe conceptul familial.

„Este un element de noutate, oarecum asemănător cu îndrăzneala pe care noi o propunem în abordarea asta nouă a sistemului de protecție a copilului, este ceva care câștigă din ce în ce mai mulți adepți, este o artă vie și este foarte aproape de oameni și pentru asta noi considerăm că își are locul său exprimă foarte bine ceea ce noi încercăm să facem. Sunt convins că o să-i ajute cu o mai mare ușurință în a se exprima, cred că vor descoperi cât e de bine să fii neconvențional și să ai curajul să exprimi ceea ce simți”, a spus Otto Sestak, directorul unei organizații neguvernamentale.

Foto: Facebook/ Sweet Damage Crew

Deși mulți dintre acești copii nu au pus niciodata mâna pe un spray, sunt bucuroşi că au parte de un strop de culoare în viaţa lor.

Am venit să pictăm tablourile pentru casele noastre unde ne vom muta la niște căsuțe pe care ne-au ajutat niște oameni, încât să ne mutăm și să fim bucuroși pentru ea”, a spus Florentina.

„Am desenat din tablouri iarba, pomii, frunzele”, a adăugat Ilie.

„Am desenat ciupercile, am desenat iarba, am desenat muntele și mai am desenat casele. Bulinele sunt roșii și e galbenă”, a spus Rafaela.

În timp ce unii ajută Capitala să fie mai verde, alţii o colorează. Prin ceea ce fac, grafferii ne demonstrează că este în puterea noastră să nu mai vedem totul în alb şi negru.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”