FOTO Barack Obama salvează doi curcani de la cuţit în cadrul graţierii tradiţionale de Ziua Recunoştinţei. Popcorn şi Caramel, votaţi pe Facebook şi Twitter

Data publicării:
turkey

Doi curcani au scăpat de cuţitul bucătarului, iar salvarea a venit chiar de la preşedintele Statelor Unite. Barack Obama a graţiat în mod simbolic cele două păsări înainte de Ziua Recunoştinţei, o tradiţie anuală la Casa Albă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Norocoşii curcani se numesc Caramel şi Popcorn, iar marea graţiere s-a petrecut în grădina cu trandafiri a reşedinţei prezidenţiale din Washington. Alţi aproximativ 45 de milioane de curcani nu vor avea norocul celor două înaripate şi vor ajunge fel principal pe masa festivă de Ziua Recunoştinţei.

Popcorn, te absolv de sosul de merişoare şi de umplutură, îţi dorim numai bine!”, a declamat preşedintele Statelor Unite în faţa audienţei, alături de fiicele sale, Malia şi Sasha.

Până a ajunge să fie iertat de primul om în stat, curcanii au făcut faţă unei competiţii dure. Ca şi anul trecut, americanii au votat pe Facebook sau pe Twitter ce pasăre va scăpa de destinul tragic.

Popcorn este cel care i-a convins pe americani prin calităţile sale de dansator. Nici Caramel nu va lua drumul cuptorului pentru gătit, ci va ajunge la o fermă din statul american Virginia.

Ceremonia de graţiere a fost veselă, iar glumele preşedintelui american au făcut deliciul celor prezenţi: „În general, Ziua Recunoştinţei este o zi rea pentru un curcan, mai ales într-o casă cu doi câini. Aşa că vreau să îi salut pe cei doi invitaţi de onoare, Caramel şi Popcorn, pentru curajul lor”, a spus Barack Obama.

Ziua Recunoştinţei este una dintre sărbătorile cele mai iubite în Statele Unite, iar pentru mulţi americani reprezintă singura ocazie anuală de a se reuni cu familia şi de a gusta alături de cei dragi din meniul tradiţional din care nu lipsesc curcanul umplut, plăcinta cu dovleac sau pâinea de porumb.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce România este considerată una dintre cele mai sigure țări din lume. Anunțul făcut de oficialii MAI
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Guvernul admite: NU are bani să crească pensiile. Ce spune DOCUMENTUL care întristează pensionarii
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...