Filmul animat „Secret Life of Pets” intră direct în fruntea box office-ului, devansând „Finding Dory”, după trei săptămâni

Data actualizării: Data publicării:
the secret life of pets film captura

 

Filmul, a cărui regie este semnată de Yarrow Cheney și de Chris Renaud, spune povestea unui terrier pe nume Max, a cărui viață lipsită de griji este amenințată atunci când stăpâna sa adoptă un al doilea cățel, un maidanez pe nume Duke, pe care Max îl antipatizează sincer de la prima vedere. Louis C.K., Eric Stonestreet și Kevin Hart se numără printre actorii care își împrumută vocile personajelor din această animație, potrivit Agerpres.

 

Locul doi în clasamentul încasărilor, însă la distanță mare față de primul loc, este ocupat de producția „The Legend of Tarzan” cu 20,6 milioane de dolari în cea de-a doua săptămână de la lansare. În total, acest film regizat de David Yates a realizat încasări de 81,4 milioane de dolari în box office-ul nord-american. Un puternic mesaj anticorupție și pentru protecția mediului se desprind din acest film de aventuri în care Tarzan, care s-a obișnuit deja cu viața la Londra, trebuie să se reîntoarcă în junglă pentru a investiga ce se întâmplă la o exploatare minieră. Rolul principal este interpretat de Alexander Skarsgĺrd, iar în film mai pot fi urmăriți Margot Robbie, Christoph Waltz și Samuel L. Jackson.

 

Pe locul trei se află animația „Finding Dory”, cu încasări de 20,4 milioane de dolari. În cele patru săptămâni de la lansare această producție a realizat încasări de 422,6 milioane de dolari din SUA și Canada. Filmul, în regia lui Andrew Stanton și a lui Angus MacLane, descrie aventurile lui Dory, peștișorul simpatic și cam uituc din „Finding Nemo”, care pornește în căutarea părinților ei. Actorii Ellen DeGeneres, Albert Brooks și Ed O'Neill își împrumută vocile îndrăgitelor personaje de animație.

 

Locul patru este ocupat de comedia „Mike and Dave Need Wedding Dates” cu încasări de 16,6 milioane de dolari, în weekend-ul de debut. Mike și Dave (Adam Devine și Zac Efron) își caută partenere pentru nunta hawaiană a sorei lor și găsesc online două prietene care se dovedesc a fi mai mult decât și-au închipuit ei. Filmul este regizat de Jake Szymanski după un scenariu de Andrew Jay Cohen și Brendan O'Brien.

Thriller-ul „The Purge: Election Year” s-a plasat pe locul cinci, cu încasări de 11,7 milioane de dolari, în cea de-a doua săptămână de la debut. Producția, al cărei scenariu și regie sunt semnate de James DeMonaco, a reușit încasări totale de 58,1 milioane de dolari în cele două săptămâni de la lansare.

Locul șase, cu încasări de 8,1 milioane de dolari (și încasări totale de 108,3 milioane de dolari în 4 săptămâni de prezență în cinematografele nord-americane) este ocupat de comedia „Central Intelligence”, în regia lui Rawson Marshall Thurber, cu Dwayne Johnson și Kevin Hart în rolurile principale.

La trei săptămâni de la debut, filmul „Independence Day: Resurgence” se află pe locul șapte cu încasări de 7,7 milioane de dolari și încasări totale de 91,5 milioane de dolari.

Ultimele trei poziții din top 10 sunt ocupate de producțiile „The BFG” (7,6 milioane de dolari), „The Shallows” (4,8 milioane de dolari) și respectiv producția bollywoodiană „Sultan” (2,2 milioane de dolari).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri