Imediat după deschiderea oficială a festivalului, a avut loc parada cavalerilor şi a domniţelor.
Anul acesta, organizatorii au ales centrul istoric al oraşului pentru festival şi asta pentru a putea aduce unul dintre cele mai atractive momente ale evenimentului.
„Este pentru prima oarã când se ține în Piața Sfatului Turnirul Cetăților. Deci redăm flerul medieval pe care l-a avut din totdeauna. Avem dansuri medievale, avem lupte medievale și, cel mai interesant lucru și cel mai atractiv este turnirul pe cai”, spune Cristian Macedonschi - organizatorul festivalului.
Spectatorii s-au arătat foarte încântaţi de eveniment, iar unii dintre ei chiar şi-au prelungit concediul pentru putea lua parte la eveniment.