Doi maeştri bucătari gătesc feluri de mâncare din „Urzeala tronurilor”

Data publicării:
o-GAME-OF-THRONES-facebook

Fani înrăiţi ai serialului "Urzeala tronurilor", cei doi maeştri bucătari din San Francisco au pus în practică o idee la care visau de mult. Îşi invită clienţii să guste din preparatele la care până acum au avut acces doar personaje precum Tyrion Lannister, Jon Snow şi Eddard Stark.

Am găsit reţeta pentru această plăcintă de crab în cartea unui om cunoscut sub numele de Martino de Cuomo, care a fost un maestru bucătar italian din secolul al XV-lea”, a spus Graham Bellefeuille, maestru bucătar.

Odată cu punerea în practică a acestei idei, bucătarii au reuşit să combine principalele lor pasiuni - gătitul şi serialul "Urzeala tronurilor". Lista specialităţilor este una destul de bogată, iar printre ele se numără supa din coadă de bou şi prepeliţa scufundată în unt.

„Aceşti bucătari sunt cu siguranţă oameni care ştiu să-şi facă treaba. Nu este o mâncare uşoară, e tradiţională şi totodată delicioasă”. „Aşteptam de mult aşa ceva. Sunt un mare fan al cărţilor "Urzeala tronurilor", dar şi al serialului. Mergem la diverse întâlniri tematice, unde ne costumăm”.

În încercare de a recrea cât mai fidel felurile de mâncare decrise în „Urzeala tronurilor”, maeştrii bucătari au renunţat parţial la ustensilele moderne de bucătărie în favoarea celor tradiţionale. Şi totul pare să meargă de minune, fiindcă ideea unui asemenea ospăţ atrage foarte mulţi clienţi. Sunt, însă, şi feluri de mâncare ce nu sunt pe placul tuturor, precum tocana de şarpe şi plăcinta de ţipar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri