Distracție altfel de 1 Mai: călătoria cu iahtul

Data publicării:
iaht

La patru kilometri distanţă de Vama Veche, la Limanu parcă intri într-o altă lume, unde nu a ajuns încă zgomotul distracţiei.

Sunt numai unii dintre turiştii care au dat distracţia de pe plajă, pe o plimbare cu iahtul.

Dacă doriţi să vă petreceţi un pic mai altfel si mai exclusivist vacanta de 1 Mai pe litoral o plimbare cu iahtul pe Marea Neagră ar fi varianta ideală. O ieşire în larg pe Marea Neagră cu un velier care are o capacitate maxima de 10 persoane ar costa în jur de 200 de lei de persoană.

Plimbarea cu iahtul durează 5-6 ore, iar reprezentanţii companiilor de agrement nautic suţin că vremea caldă le-a adus foarte mulţi clienţi.

„Avem posibilitatea unui voiaj intern până la Eforie Nord, Constanța, o plimbare costieră de fapt. Sau ceva mai interesant până la bulgari, la Balcic”, spun Oana Sima, managerul companie de agrement nautic.

„Este o distracție mult mai mare din punctul meu de vedere. Să stai în larg şi să nu mai ai grija nisipului, plajei”, spune unul dintre clienți.

Urcaţi la bordul iahtului, turiştilor nu le rămâne decât să se bucure de soare şi să se lase purtaţi de valurile mării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri