Şi aici ajungem la filmul documentar pe care vi-l propunem în această seară pe Digi24 HD, de la ora 21:00: „Fața întunecată a internetului”.
În cazul secretelor americane, inclusiv telegrame diplomatice şi liste de nume, Julian Assange a avut o cârtiţă. De fapt, ideea WikiLeaks se bazează pe oameni din instituţii care sunt la curent cu abuzuri şi vor ca lumea să afle. Oamenii aceştia sunt bineveniţi la WikiLeaks. Ei, dar mai ales secretele lor.
Cum se face, însă, că servicii de informaţii atât de bine puse la punct, cum sunt cele americane, au aflat de scurgerea de informaţii odată cu toată lumea, atunci când au fost publicate pe WikiLeaks? Răspunsul se numeşte encriptare. Reţeaua lui Julian Assange foloseşte un sistem de codificare a mesajelor.
Am început cu acest caz pentru că este cel mai controversat şi pentru că nu e foarte clar dacă ce face Assange este pentru democraţie sau împotriva ei. Adică dacă e bine sau rău. Lucrurile se schimbă radical atunci când vorbim despre teororişti.
Organizaţia teroristă Stat Islamic recrutează şi coordonează atacuri teroriste prin internet. Un internet supraîncărcat cu informaţie. Despre mine şi despre dumneavoastră. De la CNP, cont bancar şi până la rezultatul analizelor medicale. Dacă cineva le vrea, le are. Şi nu toţi cei care sunt pe internet vor binele.
Urmăriți filmul documentar al emisiunii „Digipedia” pe Digi24 HD și online pe http://www.digi24.ro/Media/TV/Live/Digi24,sâmbătă, de la ora 21:00, iar duminică în reluare de la ora 2:00.