Cum l-au așteptat copiii din România pe Moș Crăciun

Data publicării:
Untitled-3

Numărătoarea inversă s-a încheiat, iar noaptea trecută Moș Crăciun a livrat la timp, fără excepție, cadourile dorite de copii. În unele case, s-a prezentat în carne și oase, în timp ce la alți copii și-a trimis ajutoarele pentru a reuși ca, într-o singură noapte, să împlinească visurile tuturor copiilor.

Așa cum cere tradiția, cei mici i-au scris din timp moșului, așa că aseara au primit ce i-au cerut. Unii și-au dorit să găsească sub brad jucării și dulciuri, în timp ce altora moșul le-a adus telefoane mobile și tablete.

Indiferent de vârsta copiilor, întâlnirea cu Moș Crăciun și găsirea cadourilor sub brad au fost pline de emoții.

Moş Crăciun a trecut de Europa, a trecut Atlanticul şi acum împarte daruri copiilor din Mexic. Mosul a împărțit deja peste 6 miliarde de cadouri, potrivit numărătorii realizate de centrul de apărare aerospaţial nord-american NORAD. Același centru anunţă că Moşul şi-a început călătoria în urmă cu 21 de ore în Pacificul de Sud, și a trecut prin Australia, Noua Zeelandă, Extremul Orient Rus, Asia, dar şi prin Ucraina şi Republica Moldova. Fireşte, nu a ratat nici casele românilor.

NORAD a început să-l urmărească pe Moş Crăciun, cu radarele şi avioanele de vânătoare, încă din 1955, iar în această perioadă a reuşit să strângă mai multe detalii preţioase despre el.

Aşadar, Moş Crăciun ar avea circa 1 metru 70 înălţime şi aproape 120 de kilograme. Propulsia saniei este asigurată de 9 reni, hrăniţi cu fân, ovăz şi morcovi, iar viteza ei maximă o depășeşte pe cea a luminii. În total, Moşul va împărţi 60 de mii de tone de cadouri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri