Cine e tânărul care flutură steagul României la toate festivalurile și ce reprezintă mesajul pe care îl are desenat

Data actualizării: Data publicării:
pandaru-steag
Alin Pândaru merge cu steagul României la toate festivalurile. FOTO: Digi24

Steagul României cu hashtagul #findme a fost văzut la zeci de festivaluri din toată lumea, iar în aceste zile a fost prezent și la UNTOLD. Povestea steagului, dar și a celui care îl ține cu mândrie la toate evenimentele este una impresionantă și cunoscută de mii de oameni. 

Reporter: Recunoști steagul acesta?

Tânăr: Da, steagul lui Alin Pandaru.

Reporter. Serios, îl recunoști?

Tânăr: Da, ne reprezintă peste tot, fiecare concert, fiecare festival. La aproape toate festivalurile la care mergi, Pandutzu e acolo prezent și ne reprezintă.

Tânără: E steagul lui Pandutzu , l-am mai văzut pe la toate festivalurile mari.

Tânăr: Mi se pare o idee foarte faină, mai ales că ne și cunoaștem...și ne bucurăm că sunt oameni care fac astfel de lucruri.

Alin Pandaru: Ideea cu steagul a început acum vreo 14 - 15 ani, când mă uitam la clipuri pe net la festivaluri din Marea Britanie și vedeam acolo în fața scenei principale erau foarte multe steaguri pe care le flutura lumea, fiecare cu țara lui, diverse mesaje, desene. #Findme s-a adăugat pe steag din 2015 pentru că în urma tragediei din Colectiv am pierdut un prieten foarte bun. Încerc să-l iau cu mine peste tot, pentru că sigur ar fi fost și el aici cu noi.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri