Fecioara de Fier era un instrument de tortură medieval, despre care se spune că a funcţionat în cetate. Cuşca de metal, în forma unei femei, avea în interior un sistem complicat de ace care, în timpul torturii, pătrundea în corpul celui condamnat. Preţul unui bilet de intrare în cetate este de 10 lei, iar administratorii speră ca numărul de turişti să crească, după ce anul trecut peste 40.000 de vizitatori i-au trecut pragul.
Cetatea-castel din Transilvania, niciodată cucerită, are 66 de încăperi, întinse pe cinci etaje. Până acum turiştii nu au aveau acces în camera unde se presupune că era amplasat instrumentul de tortură, aşa că autorităţile şi localnicii speră că noua aripă a cetăţii va aduce mai mulţi vizitatori.
Recordul de turişti a fost anul trecut, cu prilejul zilelor oraşului, când într-un singur weekend cetatea a fost vizitată de 8.000 de oameni. Cele mai spectaculoase camere sunt Sala Dietei, Turnul Pestriţ şi Turnul Negru. Turiştii pot vedea chiar şi unde dormeau principii.
Castelul din Făgăraş a fost menţionat prima dată în 1310 şi a găzduit şedinţe ale Dietei Transilvaniei. Dar istoria cetăţii se pierde în negura timpului - legenda spune că este locul de unde Negru Vodă a plecat să întemeieze Valahia, în sudul Carpaţilor Meridionali. Între anii '48 - '60, devine închisoare comunistă, apoi muzeu.