Cel mai nou model Ferrari, 458 Speciale, lansat în această toamnă în premieră mondială la Salonul Auto de la Frankfurt, va ajunge şi în garajele clienţilor din România.
„Până la sfârşitul anului vor fi livrate primele maşini, primele două. Sunt mai multe comenzi”, a declarat Ion Bazac, preşedinte Forza Rossa.
Importatorul are 10 Ferrari 458 Speciale alocate pentru 2014. Modelul este „special" şi ca preţ: cel puţin 250.000 de euro. Noul model are un motor V8 de 4,5 litri şi dezvoltă peste 600 de cai putere. Totul se traduce printr-o acceleraţie de 3 secunde de la 0 la 100 de kilometri pe oră şi o viteză maximă de 330 de kilometri pe oră.
„Mașinile de lux Ferrari au reprezentat în ultimii 10 ani a doua investiție ca return. Aurul s-a apreciat in 10 ani cu 404 %, iar mașinile Ferrari s-au apreciat cu 397%”, a subliniat Ion Bazac.
Cifrele de vânzări sunt ameţitoare şi în cazul altor modele de superlux. Numai luna trecută, în România s-au înmatriculat două astfel de maşini: un Bentley şi un Maserati. La sfârşitul primelor zece luni din acest an, au fost înscrise în circulaţie 8 automobile Bentley nou-nouţe, faţă de 5 câte au fost înregistrate anul trecut. Numărul românilor care au comandat un Maserati nou s-a dublat în acest an. Astfel, şapte noi maşini Maserati pot fi deja admirate pe străzi.