Campionatul naţional de dans sportiv, la Sala Polivalentă

Data publicării:
dans

La Campionatul Naţional de Dans Sportiv, vârsta concurenţilor nu contează. Fie că au 6 sau 50 de ani, toţi vor să demonstreze juriului că sunt experţi în arta dansului.

Primele două locuri merg şi reprezintă România la Campionatele Mondiale, iar primul loc de la fiecare categorie începând cu 14 ani va reprezenta România la campionate sau cupe europene”, explică Marica Derdene, coorganizator.

Concursul Dance All Stars a început vineri şi îşi va desemna laureaţii duminică. Aproape de ringul de dans şi în acelaşi timp un susţinător al concurenţilor este Marius Onuc, unul dintre DJ-ii ProFM.

Pentru că muzica bună şi dansul merg mână în mână era obligatoriu să fim prezenţi la un astfel de eveniment”, explică Marius.

Iată și impresiile concurenților:

Reporter: Cum a fost?

Concurenţi: Magic. Foarte frumos. E o altă lume atunci când dansezi. E ceva special. 

Reporter: N-ai avut emoţii?

Concurenți: Am avut puține, dar constructive. A fost primul an la categoria aceasta și este o experiență nouă.

Reporter: Cum vă simţiţi pe ring?

Concurenți: Diferit față de alți ani. Mult mai relaxați. Până acum am câștigat destule competiții naționale, separat. Momentan, ăsta este primul concurs.

Reporter: De cât timp faceţi dans?

Concurent: De la vârsta de 7 ani.

Cântăreaţa Andreea Bălan a încheiat seara de dans cu un show incendiar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...