BONTON | Doctorul care a reparat Creaţia Divină
Dana Gonţ : Bine aţi venit la Bonton!
Ioan Lascăr : Vă mulţumesc pentru invitaţie.
Dana Gonţ : Am aflat despre dvs că sunteţi fiu de preot, iar mama dvs era învăţătoare. Pentru că suntem la Bonton, ce reguli de bună-cuviinţă v-au rămas pe viaţă din învăţăturile părinţilor?
Ioan Lascăr: Cei 7 ani de acasă sunt foarte importanţi. Sigur, cei 7 ani la modul generic, între timp cei 7 ani de acasă s-au scurtat şi au ajuns doar cei câţiva anişori, pentru generaţiile actuale. Este ABC-ul comportamental, dacă vreţi, şi acesta îşi păstrează valoarea pentru orice nivel de dezvoltare al societăţii. Sigur că influenţa părinţilor este cardinală pentru ceea ce înseamnă cei 7 ani de acasă-- şi sigur că 99% din ceea ce am reuşit să fac li se datorează.
Dana Gonţ : Înţeleg că tot al părinţilor, mai exact al mamei, este meritul de a vă fi făcut medic.
Ioan Lascăr : Cred că mamele au un anume cântar acolo de evaluare a aptitudinilor creaturilor pe care le-au generat şi ştiu mai bine decât cei pe care i-au creat care ar fi traiectoria favorabilă.
Dana Gonţ: M-a impresionat să aflu despre dvs că pentru a avea siguranţa că veţi fi primit la examenul de admitere la facultate, părinţii, cu câţiva ani, v-au dat spre adopţie unor rude apropiate. Asta pentru că, trebuie sp explicăm, la vremea respectivă, un fiu de preot ar fi avut acces mai greu la facultate. Ce aţi înţeles din situaţia asta, nu v-a revoltat?
Ioan Lascăr: Sigur sunt vremuri demult apuse, însă sunt lucruri trăite, iar ţara aceasta nu ar trebui să uite faptul că oamenii erau categorisiţi la vremea aceea după cristerii absolut de neînţeles la ora actuală. În ceea ce priveşte educaţia, lucrul acesta se reflecta nu de la nivelul facultăţii, ci chiar de la intrarea în liceu, deci nu era posibil să faci studii liceale dacă nu aveai o „origine sănătoasă".
Dana Gonţ : Ce ironie, domnule doctor, nu aveaţi o origine „sănătoasă"...
Ioan Lascăr : Nu aveam o origine „sănătoasă" şi atunci dosarul nu mi-a fost acceptat la liceu. Totuşi părinţii mei s-au zbătut, şi de aceea v-am spus că 99% din ceea ce sunt li se datorează, şi au găsit o soluţie de avarie, respectiv m-a înfiat instantaneu, în câteva zile, pe o „procedură de urgenţă", o rudă apropiată având o origine foarte sănătoasă şi care mi-a conferit această calitate. Cu această calitate am terminat liceul, am fost admis la facultate şi am reuşit să revin la părinţii naturali spre sfârşitul facultăţii, deci pe la sfârşitul anilor 60, atunci când regimul Ceauşescu a ridicat puţin cortina de pe o parte din aberaţiile care marcau evoluţia intelectualităţii din această ţară şi am putut, în nume personal, să cer revenirea la familia naturală.
Dana Gonţ: Se spune despre doctori, în special despre chirurgi, că sunt nişte oameni mai reci, altfel nu ar putea să facă faţă suferinţei cu care intră în contact zi de zi. Este într-adevăr o meserie care vă schimbă structural, la nivel uman?
Ioan Lascăr: Cred că lucrul acesta ar putea să îl aprecieze cei din jur, este greu, având în vedere subiectivismul personal să te cântăreşti, având în vedere că încerc şi trebuie să faci lucrurile cât mai bine. Nu ştiu cum se reflectă lucrul acesta asupra celor din jur, asupra celor din familie, eu am privilegiul să am soţia tot chirurg, deci vorbim aceeaşi limbă, acolo nu pot spera ca cineva să îmi spună că am devenit rece, pentru că ar trebui să ne complimentăm reciproc. Însă sigur că chirurgia este o profesiune, o îndeletnicire umană cu totul şi cu totul specială. Este profesiunea care îţi permite să deschizi fiinţa umană, să umbli în interiorul oamenilor, să umbli în interiorul Creaţiei Divine, să o repari, şi evident, trebuie să recunoaştem că nu orice om are această ...tărie. Odată ce ai această capacitate, ai obligaţia să îi ajuţi pe cei în suferinţă, altfel nu are logică să parcurgi acest drum.
Dana Gonţ : Vă amintiţi un gest de recunoştinţă al unui pacient care să vă fi impresionat foarte mult, îmi imaginez că sunt mii, poate chiar zeci de mii de pacienţi...
Ioan Lascăr : Am operat, conform datelor agendelor mele peste 40.000 de oameni, deci este cam populaţia unui municipiu mijlociu. Şi evident am intrat în contact, am văzut, am consultat alte sute de mii de oameni de-a lungul carierei. Oriunde mă duc în ţară este imposibil să nu treacă două-trei persoane care să nu mă salute, sau să îmi mulţumească, să îmi arate: uitaţi, am fost operta acum 40 de ani, ştiţi că am venit cu o mână amputată acum 30 de ani, sunt cutare.... Evident că nu pot să mi-i amintesc pe toţi. E plăcut să constaţi că oamenii nu au uitat că le-ai făcut cândva un bine.
Dana Gonţ : Care este regula de politeţe la care ţineţi cel mai mult?
Ioan Lascăr : Respectul pentru doamne, pentru sexul frumos.
Dana Gonţ : Aţi putea să „diagnosticaţi" un pic societatea românească astăzi şi să vorbim despre ce mai lipseşte în viaţa de zi cu zi vis-a-vis de comportament?
Ioan Lascăr: Tendinţa este pozitivă, lucrurile s-au schimbat mai mult decât semnificativ. V-aş da un exemplu: prieteni sau rude cu care mă întâlnesc după 15-20 de ani de când au plecat din ţară, rămân stupefiaţi. Noi care trăim zi după zi aici sesizăm mai greu, trebuie să fim obiectivi ca să recunoaştem lucrul acesta, sau să ne luăm câteva repere, câteva jaloane, să putem face comparaţie, să avem o unitate de măsură obiectivă, nu subiectivă. Însă lucrurile s-au schimbat formidabil. Sigur, sunt şi foarte multe lucruri, plecând de la cei 7 ani de acasă... Mă deranjează că unii nu au înţeles că democraţia înseamnă să faci orice, absolut orice, dar care nu deranjează pe ceilalţi.
Dana Gonţ : Şi ultima mea întrebare este: ce v-a învăţat până acum această bogată viaţă a dumneavoastră că este important?
Ioan Lascăr : Să fii modest, pentru că lucrarea divină este ceva uriaş şi fiecare din noi nu e decât o mică rotiţă care poate are o anume misiune în mozaicul ăsta universal.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
