BONTON. Cum a evoluat ritualul cererii în căsătorie

Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul

„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

Orice fată are încă din adolescenţă o idee, un vis despre clipa în care alesul inimii sale va rosti cuvintele magice: „Vrei să fii soţia mea?" Visul din copilărie nu se îndeplineşte întotdeauna la maturitate, astfel încât puţine femei au parte de o cerere în căsătorie ideală.

Umanitatea a impus norme de comportament în toate domeniile esenţiale ale vieţii. Dar a creat oare şi un cod al bunelor maniere ce trebuie respectat atunci când vine vorba despre o cerere în căsătorie?

„Bineînţeles că există un cod al bunelor maniere. Treptat acest cod a evoluat. În ziua de azi, cererile în căsătorie stau în primul rând sub semnul nonconformismului. Nu mai există un anumit cod al bunelor maniere. De cele mai multe ori este uitat”, a răspuns istoricul Monica Neațu, lector la Fundaţia Calea Victoriei.

Pentru ca o cerere în căsătorie să fie „ca la carte", se spune că bărbatul trebuie să îngenuncheze şi să rostească emoţionat întrebarea: „Vrei să fii şoţia mea?". Dar pentru ca acest gest să poată intra în codul bunelor maniere, trebuie să fie mai intâi supus probei timpului.

„Obiceiul de a îngenunchia l-am preluat noi de prin filme şi cărţi. Nici nu poate fi vorba în cultura noastră tradiţională de un asemena act. Cărţile cu poveşti de acum o jumătate de secol, atunci când povesteau despre domniţele care erau cerute în căsătorie de cavalerii veniţi pe cal alb şi învingători ai dragonului, îngenunchiau în faţa lor. Într-o grafică uşor primitivă, dar care pe cei care citeau paginile respective, îi impresiona”, a afirmat academicianul Sabina Ispas.

O regulă de etichetă care a suferit transformări de-a lungul timpului este şi schimbul de daruri care se producea între cei doi tineri în momentul cererii în căsătorie. Fata îi oferea băiatului o batistă, semn al încrederii ei în alesul inimii, iar băiatul îi oferea fetei un inel.

„Conform sfaturilor date de revistele din epocă, la 1918 revista Vogue spunea că un domn trebuie să-i ofere tinerei pe care dorea să o ia în căsătorie un inel conform posibilităţilor sale economice; atât cât îşi putea permite. Şi au fost domni care, spre onoarea lor, au ţinut cont de acest aspect. Treptat, inelul cu diamante intră în imaginarul european şi este preluat ca inel de logodnă. Se spunea că este o piatră dură, nu poate fi distrusă nici de foc, nici spartă, aşa trebuia să fie şi relaţia celor doi, indestructibilă, precum diamantul”, a mai povestit istoricul Monica Neațu.

„Inelul este simbolul legăturii necondiţionate şi absolute. Cercul are valoare absolută, este o garanţie a perfecţiunii şi a legăturii”, a completat Sabina Ispas.

Cristina Deleanu şi Eugen Cristea - împreuna de 30 de ani

De o garanţie a perfecţiunii şi a legăturii s-au bucurat şi actorii Cristina Deleanu şi Eugen Cristea. Sunt împreună, uniţi la bine şi la rău, de 30 de ani.

Cei doi actori au aşteptat 18 ani până când au ajuns la momentul cererii în căsătorie. Ambii mai fuseseră căsătoriţi şi, cum relaţiile precedente eşuaseră, au fost destul de sceptici la început. Actorul Eugen Cristea și-a cerut mai mult nașii, decât soția.

„Cererea în căsătorie a fost atipică. Eram la una dintre casele naşilor noştri şi exact în mijlocul mesei i-am zis naşului: 'Dacă noi vrem să ne însurăm săptămâna viitoare sau peste 10 zile, vreţi să fiţi naşi?'. Nimeni nu s-a aşteptat, nici măcar ea, care a rămas cu furculiţa în aer”, a povestit Cristea.

Fără să fie lipsite de romantism, cererile în căsătorie de astăzi au căpătat forme noi, sugerate de internet sau inventate chiar de protagonişti. Suporterii de pe stadioane, vecinii de bloc sau participanţii la trafic, cu toţii au devenit martori, dar şi participanţi activi la cererile în căsătorie din zilele noastre.

„Astăzi când trăim în epoca modernităţii absolute, când moravurile sunt mai relaxate. Doamna nu mai trebuie să fie îmbrăcată în nu ştiu ce rochie de gală. Domnul la fel, nu mai trebuie să îmbrace costumul de ceremonie. Inelul rămâne în continuare cel care fascinează şi cel care trezeşte interesul doamnelor. Este şi un motiv de mândrie, dar şi un simbol al legăturii. Am câştigat libertatea. Libertatea de a ne îndrăgosti cum ne dorim, de a-l cere pe cel pe care-l iubim aşa cum ne dorim şi cum ne imaginăm noi. Astăzi nu mai e un anumit ritual, ne putem cere perechea şi în parc, şi pe stadion, în nu ştiu ce castel faimos, în funcţie de gusturi, de imaginaţia fiecăruia. Punem în practică cum ne dorim noi”, a mai spus Neațu.

Ioana Țigănilă și Alaa Nasser - respectul este un sentiment care nu s-a demodat

Despre imaginaţie şi inedit este vorba şi în povestea cererii în căsătorie a jurnalistei Ioana Țigănilă. Alesul inimii sale este Alaa Nasser. Ioana şi Alaa sunt un cuplu tânăr, care îşi oferă libertate de manifestare totală, dar amândoi ştiu foarte bine că respectul este un sentiment care nu s-a demodat.

Cererea în căsătorie este primul pas spre ceea ce ne-am obionuit să numim „o nuntă ca-n poveşti”. Ea trebuie să fie un eveniment îndelung chibzuit, în care imaginaţia se îmbină perfect cu bunul gust. Romantismul îşi cere atunci drepturile şi transformă acel moment în una dintre cele mai preţioase amintiri.