Patruzeci şi opt de liceeni şi studenți au făcut aseară primii paşi în înalta societate pe acordurile muzicii lui Strauss. Nina şi Dan sunt doi dintrei ei. Au fost selectați din peste o sută de tineri care şi-au dorit să ajungă la Balul Vienez din Timişoara.
„Când am pășit pe scenă și am văzut luminile reflectoarelor pe noi, atunci au plecat emoțiile și totul a fost magic, magic”, a povestit Nina.
Mai bine de o lună s-au antrenat pentru ca dansul să fie perfect. Valsul i-a purtat în seara balului, doar pentru câteva ore, ce-i drept, în atmosfera de acum un secol.
Pe covorul roşu au păşit peste o sută de invitaţi - nobili, oameni de afaceri, diplomaţi. „Este o oportunitate de a dona bani pentru cauze caritabile și mă bucur foarte mult că am venit. Voi veni şi anul viitor", a declarat Roderick E. Dorsey Jr, atașat militar al Ambasadei SUA.
Pentru dans nu-i niciodată prea târziu. Aşa că invitații au avut parte de un curs de vals chiar în seara balului. Apoi au fost invitați la dans debutanți.
La recepţia caritabilă de la Timişoara s-au strâns peste 20.000 de lei şi o donație anonimă din partea unui invitat, de 2.300 de euro. Banii vor ajunge la fundația United Way, pentru copiii săraci şi oamenii în vârstă fără posibilităţi materiale.