Atentatele de la Paris au ieftinit vacanțele

Data publicării:
PARIS PAZA 22 - TB INVERSAT-1

Şi la Istanbul preţurile sunt mai mici faţă de cele de anul trecut, în medie cu 10%. Agenţiile de turism au pachete cu preţuri între 200 şi 300 de euro pentru destinaţii precum Roma, Veneţia sau Praga.

Parisul a fost mereu cea mai căutată destinaţie pentru cuplurile de îndrăgostiţi în perioada Valentine's Day. Dar în ultimele săptămâni cererea pentru pachete de vacanţă s-a redus simţitor. Hotelierii au reacţionat imediat.

Anul acesta este primul an în care sesizăm o ieftinire, şi din cauza atentatelor care au avut loc acolo. Hotelierii încearcă să atragă din nou turiştii să vină acolo şi aplică reduceri de până la 20%”, a spus Cristina Pipias, director al unei agenţii de turism. 

Astfel, tarifele încep de la 250 de euro de persoană, iar pachetul include 2 nopţi de cazare la hotel de trei stele, cu mic dejun şi transport cu avionul. Roma este şi ea o destinaţie atractivă. Plimbările pe străduţele romantice ale capitalei Italiei sunt doar unul din argumentele pentru trei zile de poveste. Iar tarifele pornesc de la 300 de euro de persoană pentru cazarea cu mic dejun şi biletul de avion.

Sunt însă destinaţii şi mai ieftine. „Un weekend începe de la 190 de euro, dintre oraşele cele mai ieftine sunt Praga şi Budapesta. În acest preţ sunt incluse biletul cu avionul şi 2, 3 nopţi la hoteluri de 2, 3 stele”, a spus Ciprian Enea, director al unei agenţii de turism. Şi pentru Istanbul tarifele sunt bune în această perioadă a anului, spun reprezentanţii agenţiilor.

„Un bilet de avion către Istanbul este la 100 de euro de persoană. Cazare găsim foarte bine la 150 de euro la 3 nopţi pentru două persoane într-un hotel amplasat în centrul oraşului”, a spus Cristina Pipias, director al unei agenţii de turism.

Romantică şi în acelaşi timp plină de farmec este şi Veneţia. Aici tarifele încep de la 300 de euro de persoană pentru 4 zile de vacanţă în luna februarie, dacă transportul este cu autocarul. Iar costurile urcă spre 500 de euro pentru transport cu avionul şi cazare la 4 stele. În februarie, la Veneţia are loc şi celebrul carnaval, care atrage turişti din toată lumea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri