Animaţia „The Secret Life of Pets” s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american

Data publicării:
secret life of pets 1

 

„Singuri acasă/ The Secret Life of Pets” este o comedie despre ce fac animalele de companie după ce stăpânii pleacă de acasă. Superstarurile Eric Stonestreet şi Kevin Hart debutează ca voci de animaţie de lungmetraj, şi lor li se alătură Ellie Kemper, Lake Bell, Jenny Slate, Bobby Moynihan, Hannibal Buress şi Albert Brooks, potrivit News.ro.

Filmul „Vânătorii de fantome/ Ghostbusters” a debutat pe locul al doilea cu încasări de 46 de milioane de dolari de vineri până duminică. După treizeci de ani de la momentul în care filmul original al seriei a fost proiectat în sălile de cinematograf din toată lumea, regizorul Paul Feig îşi prezintă viziunea sa asupra acestei comedii supranaturale, în compania unora dintre cei mai simpatici actori ai prezentului, cu o distribuţie predominant feminină – Melissa McCarthy, Kristen Wiig, Kate McKinnon, Leslie Jones şi Chris Hemsworth, precizează cinemagia.ro.

Filmul „Legenda lui Tarzan/ The Legend of Tarzan”, regizat de David Yates, ocupă cel de-al treilea loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 11,1 de milioane de dolari. Pelicula îl prezintă pe Tarzan (Alexander Skarsgard), care a părăsit jungle din Africa, de trei ani, pentru o viaţă rafinată alături de soţia sa, Jane (Margot Robbie). Personajul a fost invitat din nou în Congo, pentru a servi ca emisar al Parlamentului, deloc conştient de faptul că este doar un pion într-un plan complex, determinat de lăcomie şi răzbunare şi pus în mişcare de căpitanul Leon (Christoph Waltz).

Lungmetrajul animat „În căutarea lui Dory/ Finding Dory”, ce prezintă aventurile unui peştişor amnezic, a coborât o poziţie până pe locul al patrulea în box office-ul nord-american, cu încasări de 11 milioane de dolari, după ce s-a menţinut pe primul loc pentru trei weekenduri consecutive.

Comedia „Partenere pentru Mike şi Dave/ Mike and Dave Need Wedding Dates”, regizată de Jake Szymanski, cu Zac Efron, Aubrey Plaza, Anna Kendrick şi Adam Devine în distribuţie, a pierdut o poziţie şi a coborât pe locul al cincilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 7,5 milioane de dolari. Filmul îi prezintă pe fraţii petrecăreţi Mike (Adam Devine) şi Dave (Zac Efron), care dau un anunţ online pentru a-şi găsi partenerele perfecte (Anna Kendrick, Aubrey Plaza) pentru nunta hawaiană a surorii lor.

„Noaptea judecăţii. Alegerile/ The Purge: Election Year” a coborât pe locul al şaselea, cu încasări de 6 milioane de dolari. Cel de-al treilea capitol din seria care a înregistrat încasări de peste 200 de milioane de dolari pe plan internaţional, filmul prezintă ideea ca timp de 12 ore pe an să fie permisă anarhia, ce începe să fie contestată chiar din interiorul organismului care a iniţiat-o - “Părinţii Fondatori”.

Comedia de acţiune „Agenţi aproape secreţi/ Central Intelligence” a coborât pe locul al şaptelea în box office-ul nord-american, cu încasări de 5,3 de milioane de dolari. Filmul prezintă povestea unui agent CIA letal (Dwayne Johnson), care se întoarce în oraşul natal pentru reuniunea de liceu. Pentru că e pe urmele unui caz top secret, îl ia drept partener, cu forţa, pe cel care a fost cel mai tare tip din campus (Kevin Hart), acum un contabil cuminte căruia îi e dor de zilele de altă dată.

Filmul de acţiune „The Infiltrator”, regizat de Brad Furman, a debutat pe locul al optulea, cu încasări de 5,2 milioane de dolari. Acest film îi are în rolurile principale pe actorii Bryan Cranston, John Leguizamo şi Diane Kruger şi relatează povestea unui vameş american care descoperă o uriaşă schemă de spălare de bani în care era implicat liderul cartelului drogurilor din Columbia, Pablo Escobar.

Filmul „Uriaşul prietenos/ The BFG”, regizat de Steven Spielberg, a coborât pe locul al nouălea în box office-ul nord-american, cu încasări de 3,7 milioane de dolari. Producţia relatează povestea unei orfane şi a Uriaşului care îi face cunoştinţă cu fascinanta, dar periculoasa lui lume. Misiunea celor doi va fi aceea de a salva omenirea de uriaşul pericol din universul magic, pe cale să izbucnească.

„Ziua Independenţei: Renaşterea/ Independence Day: Resurgence”, un film SF regizat de Roland Emmerich, a coborât două poziţii în box office, până pe locul al zecelea, cu încasări de 3,4 milioane de dolari. Acest film, o continuare a peliculei originale din 1996, îi are în rolurile principale pe actorii Liam Hemsworth, Jeff Goldblum, Bill Pullman şi Viviva A. Fox. Terra este din nou ameninţată de distrugere în urma revenirii unei armate extraterestre. Pentru a o proteja, naţiunile lumii au colaborat la un uriaş program de apărare, care exploatează tehnologie extraterestră. Însă, va fi nevoie de ingeniozitatea şi curajul unui mic grup de eroi, femei şi bărbaţi, pentru ca omenirea să fie salvată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri