În București începe Balkanik Festival 2013, care se află deja la a treia ediţie . În anul acesta, cele trei zile şi nopţi de festival vor fi închinate Mariei Tănase. Pe scena de la Grădina Uranus vor urca Fanfara Ciocârlia, Taraful Haiducilor din Clejani, Alexander Bălănescu Quartet şi alte trupe din afara ţării. Se mai anunţă şi un spectacol cu dans şi foc, așa că de azi până duminică la Grădina Uranus sunt în program dans şi voie bună, muzică şi taraf, de la ora 14.00 până târziu în noapte.
Pentru ziua de sâmbătă, la Festivalul George Enescu va concerta London Philarmonic Orchestra, la Sala Palatului, de la ora 19:30. Cei care preferă muzica folk- jazz pot merge la spectacole la Green Hours cu Ada Milea şi Jazz du Jardin la terasa Imbold. Mai sunt programate Zilele Muzeului Țăranului Român, până pe 22 septembrie.
Duminică este planificat un festival dedicat bicicliştilor, Bikefest 2013. În cadrul celor două zile ale evenimentului sunt programate activităţi cu și despre biciclete. Organizatorii au pregătit competiţii inedite pentru a pune la încercare abilităţile iubitorilor de pedalat. Şi pentru distracţie există un concert ROA şi câteva proiecţii de filme. Punctul de întâlnire al bicicliştilor este Parcul Izvor, dar alte manifestări sunt şi în parcul Herăstrău. În weekend se mută aici, Italia, cu un festival de deslicatese.
În weekend se lansează trei filme: „Riddick” cu Vin Diesel plin de lupte împotriva extratereştrilor. Un alt film al lui Karl Wai cu arte marţiale şi cu viaţa marelui aestru, Ip Man. Şi nu în ultimul rând se lansează un film românesc cu Dragoş Bucur, „Love Building”, o tabăra menită să repare cupluri ajunse într-un moment critic.
Oportunutăți de distracție în provincie
Sâmbătă, la Braşov, colegii de la U TV şi Music Channel pun la cale Romanian Music Awards, în Piaţa Sfatului, unde se vor decerna cele mai importante premii muzicale, începând cu ora 19.00.
La Timişoara are loc festivalul Plai. De pe 13 până pe 15 septembrie se aude muzică bună din Muzeul satului Bănăţean, capul de afiş este ţinut de franţuzoaica ZAZ şi de Patrice.