Avem multe concerte în București. Trupa Veche își pune instrumentele în Club Spice, la ora 23.00. Și tot azi, muzica se aude și în club Puzzle, cântată de Țapinarii și Fără Zahăr. Și dacă nu v-am convins să ieșiți din casă, Coma și Roua dau muzica tare, seara, în club Panic. Și rockerii au parte de chitare în difuzoare cu trupa Vader, în club Fabrica, de la ora 19.00.
Sâmbătă avem comedie. La teatrul Metropolis se jocă piesa „Gaițele" de Alexandru Kirițescu. Un spectacol plin de umor și satiră la adresa societății românești din anii 1930. De la ora 19.00, la Metropolis. Și nu este weekend fără un pic de muzică. Pe lângă festivalul Rokolectiv vă puteți bucura de o seara de jazz cu „Jezebel", în club LaHistoria.
Duminică avem o aniversare, 50 de ani de activitate pentru Corul Madrigal. Așa că vă invităm la un concert extraordinar, duminică, la Ateneul Roaman, de la ora 19.00. Și cu ocazia Jubileului, Madrigalul începe și un turneu național prin marile orașe. Un pic de teatru nu strică. Duminică, în Godot Cafe, de la ora 20.00, ne întrebam „Cui i-e frică de Virginia Woolf?"
„Vânătoarea" și „Gustul răzbunarii" sunt filme pline de adrenalină. Cu siguranță mai trebuie amintit, pentru fanii „Scary Movie”, că în cinematografe va intra și continuarea cu nr. 5.
Astăzi, la Brașov, avem un concert de hip hop. Trupa Paraziții dă boxele la maxim în Cafeanau Trippin, de sub Tâmpa, de la ora 22.00. Sâmbătă, mergem la Oradea și acultăm muzică electronică alături de veteranii de la Șuie Paparude, în club Yello Submarine. De la Oradea mergem la Iași. Trupa de blues ardelenesc Nightlosers se oprește din turneu în Barul Corner, de la ora 22.00.