Destinații de vacanță. Orașul încărcat de istorie aproape de Dublin

Data actualizării: Data publicării:
drogheda wiki

Orașul Drogheda din Irlanda este un loc încărcat de istorie. Urbea o să vă cucerească de la prima întâlnire.

Drogheda este un oraş istoric, fortificat, aşezat pe râul Boyne. Dacă plecaţi din Dublin, ajungeţi foarte repede aici, pentru că aveţi de parcurs doar 48 de kilometri. Urbea este un amestec de clădiri vechi foarte frumoase. Indiferent că alegeţi să vizitaţi catedrala, muzeul local sau pub-urile, o să resimţiţi la fel de mult spiritul cultural al oraşului.

Iniţial, Drogheda a fost o mică cetate construită de danezi în valea râului Boyne. În secolul al XII-lea, normanzii au adăugat un pod şi au extins aşezarea şi pe celălalt mal al apei. Până în secolul al XIV-lea, urbea devenea unul dintre cele patru oraşe importante ale Irlandei.

Ce ar fi de vizitat în mod special la Drogheda? Millmount, un deal artificial din vârful căruia se poate vedea panorama oraşului. Aici a fost ridicat, tot de normanzi, un post de comandă cu vedere la podul de peste râu. Ulterior, a apărut şi un castel, care la rândul lui a fost înlocuit de turnul de apărare Martello. O secţiune a acestor construcţii adăposteşte azi muzeul Millmount, care omagiază breslele oraşului vechi.

Galeria Highlanes are sediul într-o fostă mănăstire care a fost transformată în secolul al XIX-lea în adăpost pentru arta contemporană. În apropiere este un magazin de unde puteţi cumpăra obiecte de foarte bună calitate, create de designerii locali.

Biserica Sfântul Petru din Irlanda a fost locul unui eveniment nefericit. În timpul războiului celor trei regate, oamenii lui Oliver Cromwell, cuceritorului Irlandei, au dat foc lăcaşului de cult în care se adăposteau 100 de oameni. Povestea lor este reamintită celor care vizitează biserica în zilele noastre. Un alt lucru care o să vă atragă atenţia este o imagine de pe un perete, care reprezintă două figuri scheletice, legate de o siluetă care reprezintă Moartea.

Chiar dacă are şi părţi uşor înfricoşătoare, Drogheda este o destinaţie perfectă pentru cei care vor să cunoască mai bine Irlanda.

Vedem acum o listă de preţuri aproximative pentru bugetul dumneavostră de călătorie:

-bilet de avion Bucureşti-Dublin: 120-300 euro

-bilet de autobuz Dublin-Drogheda: 22 euro

-cameră de hotel: 80-150 euro

-masă pentru două persoane: 25 euro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri