Vlad Crosman este singurul român de la centrul de Muzică Barocă de la Versailles. A ajuns acolo în urmă cu trei ani, după ce i-a impresionat pe specialiştii francezi. Acum, Parisul este a doua lui casă. Dar niciodată nu se va simţi ca în locul unde s-a născut, la Oradea.
„Pentru mine nu sunt kilometri, pentru mine se măsoară în clipe de dragoste pentru orașul ăsta de unde am plecat”, spune Vlad Crosman, bariton și cercetător la Centrul de Muzică Barocă de la Versailles.
Dar muzica e totul pentru Vlad, iar la Versailles își trăiește visul.
„Muzica îmi ocupă toată viața, de când mă trezesc și până adorm, inclusiv când visez”, mai spune Vlad Crosman.
Pe lângă munca de cercetare, de redescoperire și punere în valoare a patrimoniului muzical francez din secolele XVII și XVIII, Vlad cântă în capela regală și în sala operei regale.
„În fiecare joi, la 17:30 avem un concert în capela regală, unde prezentăm munca noastră din fiecare săptămână și practic, aproape în fiecare săptămână noi redescoperim o lucrare nouă”, adaugă Vlad Crosman.
În ţară sa, artistul român a susţinut doar două concerte.
„Pentru că nu mi s-a oferit ocazia până acum. Și nu sunt genul care să mă rog de cineva. Nu cred că nu se știe despre activitatea mea și despre ceea ce fac acolo”, menționează artistul.