Un calvar fără sfârșit. Orașul care devine amintire
Alep, unul dintre cele mai impresionante oraşe din Antichitate, declarat sit UNESCO în anul 1986, este, de trei ani, teatru de război. Pentru artiştii sirieni, dramele prin care trec civilii din Alep au fost punctul de plecare al unor manifeste artistice, prin intermediul cărora şi-au exprimat furia, dar şi neputinţa în faţa unui război absurd.
Emisiunea „Digicult” vă prezintă calvarul unei naţiuni, într-un reportaj special, alături de pictorul sirian TAMMAM AZZAM, specialistul în Orientul Mijlociu DANIELA ZAHARIA şi artistul vizual NONA ŞERBĂNESCU, coordonatorul proiectului „Scrisori pentru Alep”.
Un oraș-fantomă, o întindere de ruine. Alep. Înainte de izbucnirea războiului, aici locuiau aproape 1 milion de sirieni. Astăzi, 5 ani mai târziu, au mai rămas aproape 300. 000. Toți trăiesc moartea zi de zi.
30.000 dintre cei care au ales să rămână și-au pierdut viața. Au fost victimele atacurilor aeriene sau cu gaze toxice, ale exploziilor provocate de bombele-butoi, ale luptelor dintre forțele militare guvernamentale ale lui Bashar al-Assad și trupele rebele.
Organizația Națiunilor Unite a condamnat acțiunile și le consideră crimă de război.
Pentru toate acestea, însă, NIMENI nu își asumă vreo vină.
Iată ce declara președintele Bashar al-Assad într-un interviu pentru Associated Press:
Reporter AP: Sunt martori, sunt rudele victimelor, sunt Căştile Albe („Salvatorii"), sunt mulţi martori care susţin că au văzut elicoptere în aer. Şi, se ştie, doar ruşii şi trupele siriene (n.red. - trupele guvernamentale) au elicoptere.
Bashar al-Assad: Aceşti martori, aceşti martori apar doar când este vorba despre acuze aduse la adresa armatei siriene sau a ruşilor. Dar, atunci când teroriştii comit crime, masacre, nu există martori şi nici nu auzi nimic despre Căştile Albe („Salvatorii"). Ce coincidenţă, nu?
Într-un alt interviu, pentru Channel 4 News, consiliera lui Bashar Al-Assad, Bouthaina Shaaban, afirma: „Guvernul sirian are grijă de copiii de aici. Relatările dumneavoastră (ale presei - n.red.) sunt irelevante pentru noi”.
„Să nu uităm că regimul a fost în stare să îşi atace propriii cetăţeni într-o manieră sinistră încă de la început, din 2011-2012, or aici nu este decât continuarea acestui război foarte crud. În general, un război civil este cel mai mizerabil dintre războaie”, atrage atenția Daniela Zaharia, specialist în Orientul Mijlociu.
„Ceea ce se întâmplă acum în Siria la nivel de deconstrucţie socială va afecta acest popor cel puţin 100 de ani. ...va lăsa nişte tare la nivelul societăţii şi o frică, similare probabil doar cu ceea ce s-a întâmplat cu evreii în al Doilea Război Mondial”, este de părere Nona Șerbănescu, artist vizual.
Numai în ultima săptămână, în Alep, cel puțin 400 de civili au fost uciși în cartierele de est ale orașului, în urma atacurilor aeriene ale Rusiei. „Felul în care Rusia alimentează conflictul și ceea ce face în Siria NU reprezintă o luptă împotriva terorismului, ci este barbarie", a declarat Samantha Power, ambasadorul SUA la Organizația Națiunilor Unite.
„Eu nu cred că înţelegem ce se întâmplă în astfel de zone. Cum să înţelegem când acum, în estul Alepului, sunt 300 000 de oameni în grija a...acum două săptămâni erau numai 15 medici. Cum să înţelegi aşa ceva? ...Nu putem înţelege asta...După aia nu înţelegem cum e posibilă viaţa în astfel de condiţii”, spune Daniela Zaharia.
De la începutul conflictului, 60 000 de civili au fost salvați din ruine de către „Căștile Albe”, voluntarii care își riscă viața pentru a scoate de sub dărâmături trupurile victimelor.
În ultima perioadă, însă, acțiunile de salvare sunt din ce în ce mai dificile, din cauza atacurilor aeriene tot mai dese și mai dure. Pe internet, apelurile civililor din Alep sunt sfâșietoare:
„Sângele nostru valorează chiar atât de puțin pentru voi? Dacă ar fi fost copiii voștri, ce ați fi făcut? Nicio poziție oficială în Alep, nici măcar una. Dumnezeule, doar pe tine te mai avem!”
„Un carnagiu în desfășurare și o tăcere revoltătoare”.
Imagini cu orfani găsiți sub dărâmături sunt virale pe internet. Pe rețelele sociale, #HolocaustAleppo adună, zilnic, mii de instantanee dramatice.
„Nu cred că filmele astea au natura de a rezolva, dar cu siguranţă pot să răzbată la foarte mulţi oameni...ăsta cu copilul scos de sub dărâmături nu mi s-a părut cel mai sfâşietor, am văzut altele de 100 de ori mai groteşti. Până la urmă mesajele acestea atât de dramatice cu imagini de copii morţi, copii sfâşiaţi, astea au darul de a speria şi mai mult, de a face oamenii să se închidă şi să nu înţeleagă de fapt ce se întâmplă acolo”, spune Nona Șerbănescu.
Tammam Azzam, pictorul suferinței din Siria
Puțini sirieni au reușit să părăsească țara încă din anul 2011, atunci când a izbucnit războiul. Au lăsat în urmă case, familii, prieteni, tot. Au început o viață nouă departe de conflictul care, timp de 5 ani, a dus la emigrarea a 5 milioane de oameni și la moartea a 300.000 de sirieni. Dintre aceștia, peste 14 000 sunt copii.
TAMMAM AZZAM este unul dintre cei mai apreciați artiști sirieni. În anul 2011, a părăsit Siria. Inspirat de realitatea dramatică din propria țară, pictorul a recreat în operele sale poveștile oamenilor nevoiți să înfrunte moartea, zilnic, ca urmare a războiului.
Una dintre lucrările sale a devenit virală pe internet. Este vorba despre o imagine care înfățișează tabloul „Sărutul" de Gustav Klimt, suprapus peste fotografia unei clădiri bombardate din Siria.
„Digicult” a luat legătura cu artistul aflat, acum, în Germania. Iată ce spune pictorul sirian: „Îmi urmez cariera de artist cât de bine pot. Dar nu pot anticipa felul în care oamenii reacţionează la lucrările mele. Nici ceea ce cred ei despre ceea ce se întâmplă în Siria. Este o misiune dificilă pentru toată lumea. După cinci ani de suferinţă, în Siria, lucrurile se înrăutăţesc de la o zi la alta. Ca sirian, tot ce pot să fac este să creez lucrări care spun poveşti adevărate din Siria, din ştirile pe care le primesc. Este o suferinţă a tuturor, o suferinţă generală generată de acest război”.
În anul 2013, Tammam Azzam a creat „Syrian Museum” (Muzeul sirian), o colecție de imagini devenite virale pe internet în doar câteva ore de la lansare. Artistul a făcut o selecție de fotografii din timpul războiului din Siria: clădiri bombardate, civili mutilați, dărâmături, ruine, orașe pustiite. Peste imaginile dramatice, Azzam a suprapus lucrări celebre ale pictorilor Klimt, Van Gogh, Matisse, Da Vinci, Goya, Warhol, Munch, Dali, Gauguin. Prin intermediul faimoaselor tablouri, artistul sirian a dorit să atragă atenția asupra realității crunte prin care este nevoit să treacă poporul său; în anul 2013, în timpul războiului civil, aproximativ 200 de sirieni își pierdeau viața. Zilnic.
„Pentru mine, nu există oraşele Siriei. Pentru mine, importanţi sunt oamenii de acolo. Mai ales în aceste momente. Nu mă interesează siturile istorice ale Siriei. Mie îmi pasă de oamenii aflaţi în suferinţă în acele locuri. Fie că vorbim despre cei din Alep, din Damasc sau din Homs, toţi trec prin aceeaşi suferinţă”, spune Tammam Azzam.
Povestea Alepului, un oraș râvnit dintotdeauna
Alep, orașul medieval al Orientului Mijlociu, o bijuterie arhitecturală cu valoare nu doar pentru lumea arabă, ci și pentru cea creștină a ajuns doar un teatru de război, un cimitir uriaș. În anul 1986, Alep a devenit sit UNESCO datorită monumentelor și clădirilor cu valoare uriașă pentru patrimoniul universal. Acum toate sunt praf și pulbere.
„Sigur că este şi greu să te mai gândeşti, când vezi oamenii, când vezi oribilele dezastre umane care se produc, este greu să te mai gândeşti la patrimoniu, spunem noi, la patrimoniul cultural, dar trebuie să ne gândim iarăşi că acest patrimoniu cultural face parte din oameni. Oamenii aceia există în el, există prin el, îl poartă în ei înşişi, identitatea lor se defineşte prin aceste locuri”, arată Daniela Zaharia, specialist în Orientul Mijlociu.
„Atunci când trag linie, ok, aş distruge toate pietrele din Siria numai să rămână oamenii ăia în viaţă...adică dacă ăsta ar fi mobilul sau dacă ăsta ar fi preţul pe care ar trebui să-l plătească ca oamenii ăia să-şi reia vieţile, iar copiii lor să poată să crească fără bombardamente şi cu părinţii înapoi şi cu familiile refăcute şi să se poată întoarce acasă, cred că pietrele sunt un preţ pe care ar putea să-l plătească”, e de părere artistul vizual Nona Șerbănescu.
Cu mii de ani în urmă, Alepul, asemeni întregii Sirii, era unul dintre cele mai importante centre pentru comerţul de tranzit din Anatolia către Egipt sau din Iran, Mesopotamia, către Marea Mediterană.
„Şi de aceea toată lumea a dorit să-l stăpânească şi hitiţii, şi mitanienii, şi egiptenii, şi asirienii, toată lumea şi-a dorit să stăpânească aceste locuri. Rolul lui de important centru de tranzit pentru tot ce înseamnă comerţ, diplomaţie, război s-a menţinut. De aceea romanii, pentru romani a fost important, pentru Alexandru cel Mare înaintea romanilor, pentru urmaşul săi din Dinastia Seleucidă”, explică Daniela Zaharia.
Mii de ani de istorie, aruncați în aer
În ultimii doi ani, odată cu luptele intense din Alep, explozibilul detonat în subsolul clădirilor a distrus mii de ani de istorie.
„A fost pulverizată superba moschee, a fost bombardat şi este acum lăsat prăbuşit în bucăţi minaretul, aceştia sunt sirienii. Şi ceilalţi combatanţi care intervin în conflict au şi ei partea lor de vină. De exemplu, vă aduceţi aminte că armata rusă a bombardat şi a distrus Agacha, care este o moschee de secol XVII. Toată lumea a distrus câte ceva acolo. Sukurile, cartierele rezidenţiale, comerciale, minunate ale Alepului sunt distruse în proporţie de 70%. Numai în suk-ul cel mai mare din aproximativ 1000 de magazine, au fost distruse cam 700. În ansamblul de vreo 1700 de magazine, databile din secolul XII până în secolul XVII, s-au distrus în jur de 1200. Unele pulverizate pur şi simplu, altele cu distrugeri de diverse grade, dar oricum per ansamblu 70% din aceste cartiere medievale sunt afectate grav”, spune Daniela Zaharia.
În plus, pentru a putea elimina accesul trupelor de rebeli în oraș, Guvernul a închis căile de comunicare și aprovizionare către nordul Alepului.
„Cu ocazia asta s-a bombardat ce? O regiune care este presărată cu câteva zeci de situri antice, aşa-numitele sate părăsite ale Siriei, adică nişte sate care au funcţionat între secolele I şi VII şi care sunt acum grupate în ceea ce ar trebui să fie rezervaţii culturale, esenţiale. ...Dacă vrem să înţelegem viaţa rurală antică, perioada de trecere de la viaţa păgână la cea creştină în antichitate, aceea este un paradis arheologic. Nici nu ştim în ce stare se mai află, probabil complet distrus după bombardamentele efectuate de către guvern”, punctează Daniela Zaharia.
Gesturi simple pentru o lume mai bună
Deznădejde, groază, durere, moarte. Sunt cuvintele pe care le auzim cel mai des atunci când primim vești din Alep.
Și totuși, oameni simpli aleg să-și riște viața pentru a-i ajuta pe cei aflați în calvarul din Siria.
Un finlandez adună hrană, haine și jucării pe care le transportă singur, din Turcia în Alep.
Un jurnalist și-a pierdut viața după ce a refuzat să părăsească țara, pentru că a crezut mai mult în puterea unei știri adevărate decât în forța unui atac aerian.
Alții aleg să transmită, prin intermediul artei, mesaje către lume cu speranța că, printr-o minune, carnagiul din Alep va lua sfârșit.
Nona Șerbănescu este curator, pictor și coordonatoarea proiectului „Scrisori pentru Alep”. Tatăl său este sirian. Nu l-a întâlnit, însă, niciodată. Singura legătură cu acesta sunt cele câteva scrisori și vederi trimise în România.
Scrisorile au devenit parte dintr-un proiect care și-a propus NU doar să denunțe războiul, ci și să militeze pentru toleranță.
„Îmi amintesc că odată, mânată un pic de bunica mea care şi-ar fi dorit o reuniune a mea cu tatăl meu, a existat un impuls aşa, să scriu o scrisoare către tata, pe care am redactat-o împreună cu mama, pentru că eram destul de mică şi nu ştiam să scriu şi acea scrisoare ar fi trebuit să fie trimisă de mama şi-mi amintesc, dar tot acum, lucrând la Scrisori pentru Alep am retrăit această amintire. Cumva m-am gândit că o formă de comunicare artistică ar putea să răzbată acolo unde alte tipuri de informaţie nu ajung. Adică acolo unde informaţia brută statistică nu răzbate. Cam asta a fost motivaţia care a stat în spatele proiectului”, explică Nona Șerbănescu.
Nu putem trasa linii pe hartă pentru a despărți războiul de oameni. La fel cum nu putem înțelege cu adevărat drama unui război, fără să-l trăim pe propria piele. Ceea ce putem, însă, este să înțelegem că toleranța NU face victime. Ura, în schimb, da.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
