TIFF 2013. „Trădarea”, un film care-ţi înfige un cuţit în stomac

Filmul "Betrayal" ("Trădarea") de rusul Kirill Serebrennikov, proiectat în cadrul secţiunii "Supernova" a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, este dovada clară a faptului că directorul artistic Mihai Chirilov îşi face treaba cum trebuie şi aduce la Cluj adevărate bijuterii

Corespondenţă de la Cluj de la Cătălina Bucur, reporter „Ca-n filme”

Producţia a obţinut un premiu la Tallin în 2012 pentru "cea mai bună actriţă principală" şi a mai primit două nominalizări, una tot la Tallin şi alta la Veneția - însă în rest, nimic. N-aş fi văzut-o prea curând dacă nu aş fi venit la TIFF.

***

EL şi cu EA se iubesc. Mult. Mi se pare clar asta. Am văzut, am simţit, am ştiut că el şi cu ea se iubesc mult. Se observă din felul în care Serebrennikov a ales să filmeze momentele intime dintre cei doi iubiţi, cu atenţie la cadrele strânse: detalii cu degetele lui care apucă ferm carnea

ei, detalii cu părul ei încurcat şi nepiepanat în lumina soarelui, felul în care EL o îmbrăţişa nebun, cadre cu cei doi în pat, fiecare cu palmele puse strâns pe faţa celuilalt, zâmbindu-şi de parcă nimeni pe lumea asta n-ar fi existat în afară de ei.

Şi totuşi, EA se hotărăşte să-l înşele.

Cu un alt EL, bărbat de vârstă mijlocie dezinteresat de soţia lui frustrată, dar care alături de EA îşi găseşte din nou pofta de viaţă, fericirea, bucuria.

La un moment dat, înşelaţii descoperă trădarea. Şi descoperă că, de fapt, iadul este un loc amplasat geografic chiar pe acest pământ. Iadul devine viaţa lor. Iadul înseamnă încercarea de a ierta ceea ce nu poate fi iertat. De a uita ceea ce nu poate fi uitat. De a-şi construi o nouă viaţă atunci când cea veche se deconstruiește.

Nu le iese. Pentru că înşelătorii mor.

***

Filmul "Betrayal" este dur pentru că surprinzi în el nişte bucăţi serioase de viaţă. Sau de "realitate nefardată", aşa cum îi place regizorului Cristi Puiu să spună. Cred că în literatură şi cinematografie, ruşii se pricep cel mai bine să facă asta.

M-a atins mult momentul în care soţia înşelată descoperă în telefonul mobil al soţului nişte mesaje care îi arată clar că acesta o minte. Femeia stă contre-jour şi câteva raze de soare o îmbracă într-o aură caldă. Probabil că se simte de parcă cineva i-ar fi aplicat un fier roşu pe inimă, dar afară, dincolo de casa unde domneşte minciuna şi înşelătoria, soarele străluceşte puternic şi nepăsător la întunericul dinuntru.

Şi m-am gândit cum de multe ori cele mai teribile lucruri se întâmplă în cele mai însorite zile.

M-a mai atins momentul în care cei doi înşelaţi, într-un moment de maxim zbucium din existenţa lor - acela în care se întorc de la morgă în care trebuie să îşi recunoască soţii morţi - merg printr-o parcare, bând whisky. Brusc începe să plouă, iar femeia, înnebunită, se plimbă prin ploaia asurzitoare, legănându-se şi strigând: "tuturor le este teamă! tuturor le este teamă..."

***

"Femeia nu are nume în acest film. Kirill a ales să nu îi dea un nume, o adresă, o vârstă, să nu o personifice mai mult decât era necesar. Pentru că a vrut să arate că aceşti oameni pot fi... oricine. Şi eu, şi tu, şi ei. Este o poveste universală şi universal valabilă", a povestit actriţa Franziska Petri după proiecţia de la TIFF, la sesiunea de întrebări şi răspunsuri. "Şi oricum, eu încă mai am multe de înţeles la filmul ăsta. L-am văzut de patru ori până astăzi şi de-abia acum încep, încet-încet, să îl înţeleg".

Sala cinematografului "Florin Piersic" din Cluj a reacţionat însă prompt. A tresărit când trebuia să tresară, a râs când trebuia să râdă, a amuţit când nu mai era nimic de spus. Şi a aplaudat frenetic la sfârşit. "Betrayal" a devenit, cert, unul dintre cele mai bune filme văzute la Cluj.

***

"Betrayal" te zdruncină puternic din temelii pentru că vorbeşte despre acel lucru de care tuturor ne este teamă: singurătatea. Când femeia înşelată îşi dă jos paltonul negru, dezvăluind o bluză transparentă pe sub care are sânii goi (într-un moment complet nepotrivit pentru asta, pentru că era la înmormântarea defunctului ei soţ), unul dintre colegii cu care venisem la film mi-a zis, parafrazând un desen animat "there's a lot of sick people in this town...".

"Nu", i-am răspuns. Şi am continuat ideea în gând: "Doar că ţi-e greu să rămâi întreg la minte când ai descoperit că iubirea vieţii tale nu credea, de fapt, că eşti iubirea vieţii lui. Şi eşti obligat să îţi dai seama că în viaţă eşti implacabil, inevitabil, invariabil, singur".