Tabloul "The Bridge" de Adrian Ghenie, estimat între 1.500.000 şi 2.500.000 de dolari, licitat la casa Christie's

Data actualizării: Data publicării:
tablou ghenie

La licitaţia din 15 noiembrie de la Casa Christie's din New York, tabloul "The Bridge", semnat Adrian Ghenie, are o estimare între 1.500.000 şi 2.500.000 de dolari.

tablou ghenie

Tabloul este ulei pe pânză, pictat şi datat Adrian Ghenie în 2015. "The Bridge" reprezintă silueta spectrală a unui bărbat pe un pod, care aminteşte de tabloul ”Le Pont de l’Europe” al lui Gustave Caillebotte şi de celebrul ”The Scream” al lui Edvard Munch, spun cei de la The New York Times.  

Citiţi şi:

New York Times: Cum a ajuns un pictor român să câștige milioane de dolari

”«The Bridge» are multe aspecte comerciale - o tendinţă de impresionism, de Munch, de Bacon, de Darwin”, a spus Brett Gorvy, adăugând că tabloul este doar unul dintre mai multe opere ale lui Ghenie deţinute de un colecţionar anonim. ”Noi obişnuim să spunem în astfel de cazuri: «Vinde unul, păstrează cinci»”, a adăugat Brett Gorvy.

Luna trecută, pictura ”Nickelodeon”, realizată de Adrian Ghenie în 2008 - reprezentând opt siluete estompate purtând paltoane ample - a fost lotul principal la o licitaţie organizată de casa Christie’s la Londra şi s-a vândut cu 9 milioane de dolari. Acel preţ a depăşit de peste patru ori estimările specialiştilor şi a fost mult mai mare în comparaţie cu precedenta lucrare semnată de Ghenie care a ajuns într-o colecţie privată, contra unui preţ de aproximativ 650.000 de dolari.

Cu doar câteva luni înainte, la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s, tot la Londra, tabloul ”Sunflowers in 1937”, realizat de Adrian Ghenie în 2014 şi care reprezintă o reinterpretare a capodoperei lui Vincent Van Gogh, în contextul apariţiei nazismului, s-a vândut cu 4,5 milioane de dolari, depăşind de peste cinci ori estimările specialiştilor.

Adrian Ghenie s-a născut în anul 1977 la Baia Mare şi a absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, în anul 2001.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri