Monedele au fost găsite cu detectorul de metale, în zona Munţilor Orăştiei, au fost recuperate de la case de licitaţie din Marea Britanie, de echipe ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Culturii, prin intermediul experţilor de la Muzeul Naţional de Istorie a României şi ai Bibliotecii Academiei Române, informează MNIR.
Potrivit reprezentanţilor muzeului, este vorba despre un stater pseudo-Lysimachos unicat, bătut la Tomis în secolul al III-lea înainte de Hristos, doi stateri emişi la Tomis şi unul emis la Callatis, în perioada războaielor mithridatice, un stater de tip Koson cu monogramă şi două imitaţii după denari romani republicani, emisiunile lui C. Memmius si N. Cordius, respectiv Marcus Antonius si Octavianus.
Micro-expoziţia, intitulată ”Patrimoniu recuperat provenit din zona Sarmizegetusei Regia şi a cetăţilor greco-romane din Dobrogea”, va putea fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00 - 18.00, până la jumătatea lunii iulie.
Expoziţia va include şi obiecte reprezentative aflate în custodia MNIR: brăţări plurispiralice dacice din aur, bijuterii dacice din argint, arme dacice - un umbo din fier al unui scut, tezaure cu monede de tip Koson din aur şi argint, stateri de tip pseudo-Lysimachos emişi în cetăţile greceşti vest-pontice şi tabulae din bronz conţinând legile municipiului roman Troesmis din vremea împăratului Marcus Aurelius.
”Vizitatorul va avea, astfel, prilejul să evalueze deopotrivă bogăţia şi importanţa istorică extraordinară a descoperirilor din zona capitalei statului dac, precum şi dimensiunile dezastrului care a permis, începând cu anii `90, exportul pe căi ilicite al unor astfel de obiecte. Din totalul pieselor exportate ilicit s-a recuperat până astăzi, cu mari eforturi, circa 10-15%”, au transmis reprezentanţii muzeului.