„Lucrările au început în martie 2011 şi acum au intrat pe ultima sută de metri. Teatrul Naţional din Bucureşti s-a transformat într-un adevărat mall cultural. În interiorul clădirii găsiţi spaţii expoziţionale, galerii de artă, un muzeu al teatrului, cafenele şi chiar un restaurant. Însuşi Caragiale vă aşteaptă chiar la intrarea în noua sală a Teatrului Naţional din Bucureşti. În spate este garderoba, iar aici este holul de la intrare, un hol în care vă puteţi întâlni înainte de spectacol şi cu personalităţi ale culturii mondiale. Tapiseriile sunt un adevărat simbol al clădirii Teatrului Naţional din Bucureşti. Sunt două pe pereţii laterali ai teatrului, chiar în interior, iar o a treia, imensă, în acest spaţiu numit de toată lumea "La tapiserie". Capacitatea sălii a fost redusă sub 1.000 de locuri. Faţă de configuraţia din anii '80, acum sunt mai multe locuri la lojă. Şi culoarea sălii a fost schimbată. Acum este roşu imperial. Cu siguranţă toate scaunele vor fi ocupate la primul spectacol, pe 18 aprilie”, relatează Radu Maxim, jurnalist Digi24.
„Nu am mai revenit la sală din '73 din niște motive tehnice, printre altele, dar poate că nici altfel nu aș fi revenit la ea. A existat un foarte mare om de teatru, Gordon Craig, care sintetiza foarte bine asta. Că visul lui e ca actorul din scenă să vadă în sala de teatru pe toți pereții ochii spectatorului”, spune arhitectul Romeo Belea.
„Mii de perechi de ochi privindu-l e legea nescrisă a teatrului, noi suntem partenerii celor din sală și ei sunt partenerii noștri. Și între noi trebuie să se creeze un dialog. Numai când acest dialog se realizează ne întâlnim și noi cu succesul”, spune actorul Constantin Dinulescu.
„Noua sală mare e foarte frumoasă și înseamnă într-adevăr o sală de teatru”, adaugă Ilinca Tomoroveanu, directorul artistic al Teatrului Național București.
„Am făcut trei rânduri de loji, am introdus tipul de lojă mai puțin cunoscut la noi, e loja care continuă parterul într-un fel. Face parte din planul lojelor, dar e cumva o prelungire a parterului. E loja care în teatrele tradiționale de tip italian, acolo o lojă nu se cumpără cu fotoliu, ci se cumpără loja și acolo se servea șampanie. Nu știu aici dacă o să aibă bani să dea șampanie la toată lumea, dar, mă rog...”, mai spune arhitectulRomeo Belea.
„Toate structurile tehnice sunt de ultim răcnet, aer condiţionat, aer cald. Nu mai funcţionăm cu calorifere”, afirmă Ion Caramitru, directorul TNB.
„Roșu imperial e caracteristic sălilor de tipul ăsta. Și am vrut și prin mochetă, și prin culori, fiecare sală să aibă... e mult spus personalitate, să se distingă nu numai prin formă”, subliniază Romeo Belea..
„E o mare reuşită”, menționează Ilinca Tomoroveanu.
„E un moment de istorie, pentru că s-a renovat, s-a făcut. Îmi place că s-a făcut așa, în dimensiuni totuși clasice, un comentariu la zona clasică a sălilor de teatru. Să dea Dumnezeu să aibă acustică și noi să avem vocația de a duce mai departe ceea ce au făcut cei de dinaintea noastră”, afirmă Dan Puric.
„E o scenă care are trei buzunare. Buzunarul de fund are o rotativă care vine în scenă. Scena mare are trape cu etaj. În afară de cortina metalică care separă sala de scenă, toate celelalte buzunare au cortine metalice, care sunt destinate atât pentru foc, dar şi pentru zgomot. În timp ce aici se joacă, acolo se montează pentru actul următor. Şi scaunele am ţinut să fie desenate mai retro. Nu clasică... Am preferat să rog un foarte bun mobilist român să deseneze, l-a desenat. Furnizorul e o firmă românească, dar le-a executat în Italia”, explică Romeo Belea, arhitectul Teatrului Național București.
„Teatrul e o carte căreia veşnic trebuie să-i tai foile, s-o citeşti, s-o reciteşti sau s-o gândești și s-o pui în scenă”, spune Ion Caramitru.