Răpirea din Irak, primul caz de fake news autohton?
După "Răpirea din serai", românii au avut parte de "Răpirea din Irak". Celebrul episod din anul 2005 ar putea fi primul caz de fake news autohton. Între timp, evenimentul a ajuns și la teatru. Urmăriți un material marca Digicult despre "spectacolul" regizării în artă și dincolo de ea:
28 martie 2005. O știre șochează România. Trei jurnaliști sunt răpiți în Irak, împreună cu însoțitorul lor. Pe măsură ce timpul trece, drama capătă accente de thriller, iar situația durează 55 de zile. La final, președintele de atunci și serviciile de informații au părut eroii salvatori care au reușit eliberarea lui Marie-Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian.
CRISTIAN TUDOR POPESCU, scriitor și jurnalist: „Am fost surprins, uimit, pentru că nu mă așteptam să se întâmple așa ceva cu niște jurnaliști români. Românii nu erau în cauză! Sigur, aveam trupe în Irak, dar nu eram printre țările-țintă. (...) Când am văzut ce meserii aveau jurnaliștii respectivi, nu erau niște jurnaliști de front, n-aveau niciun fel de background în materie de astfel de operațiuni, m-am întrebat, în primul rând, ce căutau acolo! Și-n ultimă instanță, nu înțelegeam de ce să fie răpiți! Lucrurile sunau ciudat, din toate punctele de vedere”.
Știrea despre răpirea jurnaliștilor a fost întoarsă pe toate fetele. Au apărut chiar zvonuri despre o înscenare.
CRISTIAN TUDOR POPESCU, scriitor și jurnalist: „A început să se închege, dar a început să se închege carnavalul! Știți când? În clipa în care am văzut prima imagine cu carpetele alea cu „Răpirea din serai", puse în spate. Nu era „Răpirea din serai”, dar așa arăta. Era un cadru din ăsta festiv, cu butaforie, cu indivizii ăia îmbrăcați ca la balul mascat, cu fețele acoperite. Totul arăta clar, ca o înscenare, ca un mister medieval. Nu părea ceva serios. Mi-aduc aminte că m-a bufnit și râsul!”
La peste zece ani după acest episod, regizoarea Ioana Păun, artistul vizual Cătălin Rulea și curatorul Alexandru Bălășescu au organizat la Muzeul Național de Artă Contemporană, sub titlul „Totul e regizat”, o serie de expoziții și evenimente.
IOANA PĂUN, regizoare: „Am început să conceptualizăm ce înseamnă "Totul e regizat", din perspectiva noastră, a cetățenilor care privesc anumite evenimente care sunt departe de ei, foarte departe de ei, le privesc printr-o ramă. Fie că e o ramă a monitorului de calculator sau a televizorului, fie că e un ziar, fie că sunt niște relatări pe un blog sau pe un podcast, evenimentele care sunt departe și care nu se întâmplă la noi în bucătărie sau în pivniță ajung la noi regizat. (...) E pur și simplu o punere în scenă. Ceva se întâmplă și pui un podium sub acel lucru și zici "Acesta este un război", "Acesta este un eveniment important, o căsătorie istorică, s-au căsătorit primii doi gay în Uganda" ”.
Printre proiecte s-a numărat și un spectacol de teatru care a reconstituit momente ale "Răpirii din Irak".
IOANA PĂUN, regizoare: „Ca om care trăiește și care vrea să afle adevărul - că pe mine încă mă interesează chestia asta, (...) am fost foarte incitată de întâlnirea cu povestea jurnaliștilor răpiți, pentru că, pe măsură ce citeam mai multe, cu cât încercam să aflu mai multe, cu atâta mă înstrăinam față de subiect și față de a mă poziționa în toată încrengătura asta de evenimente și speculații și acuzații, idei și răsturnări de situație. Și mi-am dat seama, la tot evenimentul ăsta, este faptul că a fost un spectacol, un fel de film. Dincolo de ce-a fost, de fapt, în spate (...) el s-a întâmplat ca un fel de film (...) de lungă durată și chestia asta a ținut oamenii în priză, s-a terminat și oamenii au schimbat canalul”.
CRISTIAN TUDOR POPESCU, scriitor și jurnalist: „Din câte am aflat, inițial această răpire a fost înscenată, clar, chiar de către Omar Hayssam. O persoană din cele trei, cel puțin, era la curent cu înscenarea, tatăl ei fiind, de altfel, un fruntaș PSD-ist, iar domnul Omar Hayssam avea niște legături extrem de puternice în PSD. În primă fază a fost, într-adevăr, o înscenare, după care, în faza a doua, se pare c-a intervenit o organizație care nu mai era mucava, chiar erau unii puși pe luat gâtul acolo, niște teroriști de meserie, în mâinile cărora au ajuns acești rătăciți”.
Dacă acum suntem asaltați de ceea ce străinii numesc fake news, situația din 2005 poartă, și ea, o denumire.
CRISTIAN TUDOR POPESCU, scriitor și jurnalist: „Nu e vorba de fake news, aici e vorba de fake facts. Știrile erau corecte: avusese loc o răpire. (...) Relatările de presă asupra a ceea ce se întâmpla au fost corecte, în raport cu faptele. False erau faptele în sine!”
IOANA PĂUN, regizoare: „Omul, de foarte puține ori, are toate piesele puzzle-ului și-și poate face o idee clară. Și-atunci speculează. Și mie lucrul ăsta nu mi se pare corect. Pentru că pui așa o mare greutate pe umerii omului și omul ar trebui, dintr-odată, să fie un expert în politică sau un expert în medicină, să-și abandoneze orice profesie și orice copil care plânge, în camera de dincolo, și să devină atotștiutor. Politica vieții de zi cu zi, care e un lucru care mă interesează tot mai mult, există; relațiile noastre sunt relații de putere și uităm să avem grijă de modul în care relaționăm între noi, pentru că ni se duce atenția înspre lucrurile mari, înspre lucrurile care sunt gradioasă și spectaculoase”.
CRISTIAN TUDOR POPESCU, scriitor și jurnalist: „Sigur că există și metode de detectare a fake news. Dacă ești antrenat în direcția asta, poți să-ți dai seama, (...) când apare o astfel de știre există niște semne, mai mult sau mai puțin vizibile, care te pot face să-ți pui întrebări. Și primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te uiți și pe alte canale”.
Pentru a nu deveni victima știrilor false și a manipulării, ai nevoie de antrenament și de educație. Altfel, ajungi să crezi și să trăiești ceea ce ți se livrează la televizor. Viața reală nu prezintă același interes.
IOANA PĂUN, regizoare: „Foarte multe referințe pe care le avem, despre multe teme cu care nu avem contact în viața de zi cu zi, le luăm din cinema sau din media. Că e vorba de viața în pușcărie, de un pumn în nas sau de lumea arabă. (...) Viața reală, uneori, nu are efecte speciale. Consumi evenimentele din media, care vin ca un tăvălug, vin peste tine, trec peste tine, te inundă și le tratezi ca pe niște fapte normale, diverse. Au mai murit 100 de oameni, a mai explodat o bombă în Istanbul”.
CRISTIAN TUDOR POPESCU, scriitor și jurnalist: „Receptorul care este unisursă, care se informează dintr-o singură sursă, este cel mai vulnerabil la manipulare. (...) Există telespectatori ai unui singur post de televiziune și înghit tot ce le dă postul respectiv. N-au nicio reținere, fără nicio greață. Înghit cele mai râncede gogoși! (...) Le cred, literă de lege, nu chestionează niciodată, nu-și pun întrebări. Ar trebui să existe, încă de la nivelul liceului, înainte ca respectivul să voteze, la 18 ani, ar trebui să existe cursuri de protecție împotriva manipulării, împotriva intoxicării prin mijloace de informare în masă. Există atâtea discipline inutile în programa școlară (...) Așa ceva nu se face!”
Și în artă există manipulare. Doar că pe scenă consecințele dispar când se trage cortina.
IOANA PĂUN, regizoare: „La noi, în teatru, (...) funcționează un tip de ghidaj al spectatorului, în care, efectiv, există artificii prin care poți să-i atragi atenția într-o parte sau în alta. (...) De foarte multe ori publicul manipulează în teatru, publicul conduce în teatru. O să observi la unele spectacole, comedii, cum, dacă publicul începe să râdă, actorii își schimbă jocul și ignoră complet regia. Sunt spectacole care sunt gândite ca drame și actorul, pentru că e în direct, e live, și are sentimente, trăiri, e foarte incitat de un public care, la un moment dat, începe să râdă și poate devia o întreagă mizanscenă în funcție de cum a fost publicul în seara aia, de energia pe care a transmis-o. E o relație duală, perversă, în care, la fel ca "oul sau găina", nu știi exact cine pune mai multă presiune”.
O cercetare sociologică recentă, realizată de think tank-ul slovac GLOBSEC, arată că românii sunt cei mai creduli cetățeni din Europa Centrală și de Est: 37% dintre ei cad în capcana fake news.
CRISTIAN TUDOR POPESCU, scriitor și jurnalist: „Poporul ăsta suferă de închipuire! Asta este principala lui problemă. Românii - nu toți, dar mulți, prea mulți (...) - se pun în situații, își imaginează despre ei înșiși niște lucruri complet false în care ajung să creadă. Ajung să creadă că au fost eroi ai Revoluției, că au luptat pe baricade, în vreme ce consumă niște bere la bodegă. El n-a fost nici măcar la bodega din apropierea baricadei, în ziua respectivă, dar, tot spunând poveștile astea, ajunge să creadă în ele. Să creadă sincer! Dacă vei lansa un zvon printre români și-i vei urmări evoluția, (...) vei constata că el suferă niște "îmbunătățiri", mutații, exact. Pe măsură ce-l transmiți de la unul la altul, există o nevoie irepresibilă, în român, să facă povestea și mai interesantă, din punctul lui de vedere. De aceea românii sunt atât de sensibili, pentru că ei înșiși sunt niște mari generatori de fake news! Mai poate să concureze presa cu fake news de la scara blocului? (...) Acolo se fabrică niște fake news de o calitate impecabilă!”
Citiți și: Fake news. Propagandă. Post-adevăr. Cât de ușor este să fii înșelat în epoca modernă?
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
