Vestigiile de acum două mii de ani sunt, teoretic, în reabilitare. De fapt, lucrările nici măcar nu au început, deşi ar trebui să fie gata la sfârşitul acestui an. Dacă termenul nu va fi respectat, Consiliul Judeţean Mehedinţi ar putea pierde banii europeni obţinuţi pentru acest proiect.
Ruinele podului lui Traian se află pe malul Dunării, lângă portul Comercial Drobeta Turnu-Severin. În mod normal zona ar trebui să fie împânzită de turişti. În realitate, nimeni nu trece pe aici, din cauza mizeriei.
Podul lui Traian a fost inaugurat în anul 105 şi avea o lungime de 1135 de metri. Din vechea construcţie a mai rămas doar ruina unui singur picior, iar aceasta se degradează pe zi ce trece şi nu este vizitată de niciun turist.
Ruinele urmau să fie puse în valoare ca obiectiv turistic printr-un proiect cu finanţare europeană, odată cu muzeul şi castrul roman Drobeta.
Lucrările, care trebuiau să fie gata de doi ani, au tot întârziat iar ultimul termen până la care Comisia Europeană e de acord să plătească este finalul acestui an. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 5 milioane de lei. Bani europeni care ar putea fi pierduţi, ceea ce ar obliga Consiliul Judeţean Mehedinţi să preia finanţarea lucrărilor.