PASTILA DE LIMBĂ. Trei expresii cu trimitere la fapte istorice
Discutăm despre anumite expresii în care se găsesc trimiteri istorice, mitologice sau biblice. Într-o ediție precedentă, am vorbit despre sintagma „călcâiul lui Ahile” şi despre expresiile „a fi trimis de la Ana la Caiafa” şi „a se spăla pe mâini ca Pilat din Pont”.
După mitologie şi Biblie, vine, iată, şi rândul istoriei. O expresie mai rar folosită decât cele amintite mai devreme este expresia „a merge la Canossa”. Sensul acestei expresii este de „a-şi asuma o umilinţă foarte mare”, ceea ce o apropie într-o oarecare măsură de expresia „a trece pe sub furcile caudine”, cu sensul de „a accepta condiţii umilitoare sau înjositoare din partea celui care te-a învins în luptă”. Interesant este că atât Caudium (de aici, „furcile caudine”), situat la sud-est de Capua, cât şi Canossa se află pe teritoriul de astăzi al Italiei. Canossa este o localitate din nordul ţării, din provincia Emilia Romagna, unde împăratul Henric al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman a făcut o penitenţă de trei zile, în ianuarie 1077, înainte ca papa Grigore al VII-lea să ridice excomunicarea rostită împotriva lui. Această excomunicare fusese pronunţată fiindcă împăratul refuzase să recunoască autoritatea papală. În cele din urmă însă, el a fost nevoit să îmbrace haina monahală, să treacă Alpii în toiul iernii şi să aştepte iertarea suveranului pontif la castelul din Canossa. Prin urmare, „a merge la Canossa” a ajuns să însemne, după cum spuneam, „a-şi asuma sau a accepta o umilinţă majoră”.
O sintagmă des întâlnită este sintagma „oul lui Columb”, care se referă la „o idee sau o descoperire genială, care pare foarte simplă post-factum”, adică după ce i-a venit altcuiva (dacă este vorba de o idee) sau după ce a fost făcută de altcineva (dacă este vorba de o descoperire). Se spune că sintagma ar fi apărut pentru prima dată în însemnările conchistadorului şi negustorului italian Girolamo Benzoni, publicate în 1565 sub titlul Istoria Lumii noi. Benzoni scrie despre felul în care a fost minimalizată descoperirea Americii de Columb şi despre revanşa pe care şi-a luat-o exploratorul. Invitat la masă de un nobil spaniol şi în prezenţa altor seniori care considerau că descoperirea făcută era un lucru simplu, din moment ce America exista, Columb a luat un ou fiert şi le-a cerut mesenilor să-l aşeze în poziţie verticală. După eforturi inutile, el a spart oul la un capăt şi l-a aşezat cu succes în poziţia dorită. „Aşa ştiam şi noi!” au protestat mesenii. „Da, dar trebuia să vă dea prin cap. Aşa şi cu descoperirea Americii”, a răspuns Columb. Momentul a fost ilustrat în 1752 de pictorul englez William Hogarth, a cărui gravură Columb spărgând oul se numără printre lucrările lui celebre. Totodată, o sculptură a oului lui Columb turtit la un capăt se află în localitatea spaniolă San Antoni de Portmany din Ibiza.
O expresie foarte interesantă este expresia „a acţiona ca măgarul lui Buridan”, care înseamnă „a ezita la nesfârşit, riscând să suferi pierderi ireparabile”. Expresia îi vizează pe nehotărâţii care, puşi să aleagă între două variante, tergiversează şi până la urmă nu aleg nimic, risipind o ocazie favorabilă. Se spune că filozoful scolastic şi preotul din secolul al XIV-lea Jean Buridan a făcut un experiment cu ajutorul unui măgar, pe care l-a pus la o distanţă egală de o găleată cu apă şi de un blid cu ovăz. Nehotărându-se cu ce să înceapă şi neştiind dacă trebuia mai întâi să mănânce sau să bea, bietul animal este ameninţat să moară şi de foame, şi de sete. Alte surse susţin că Jean Buridan nu a făcut un experiment, ci a scris o fabulă despre un măgar gânditor, dorind să arate că statul excesiv pe gânduri poate să aibă consecinţe dramatice. În fine, alţii declară că filozoful Jean Buridan nu are niciun rol în toată povestea şi că fabula măgarului lui Buridan, care moare fiindcă nu poate alege dintre două grămezi de fân la fel de mari, aşezate în stânga şi în dreapta lui, la aceeaşi distanţă, este menită să ilustreze inexistenţa liberului arbitru. Oricum însă, povestea arată care sunt ponoasele hamletizării, adică ale transformării fiecărui lucru într-o dilemă greu de elucidat.
Am ajuns la sfârşit şi tot au rămas câteva sintagme neexplicate, mai ales dintre cele cu trimiteri la mitologie. Vom reveni într-o ediție viitoare.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
