PASTILA DE LIMBĂ. Struțocămilele din menajeria lexicală
Una dintre aceste limbi pe stil nou este „afacereza”, aşa-numita „limbă a culturii de business", în care cârcotaşii au văzut, fireşte, un balaur ieşit din vizuina corporatismului bancar. O alta este „medichineza”, unde jargonul este atât de greu inteligibil, încât simţi uneori că dublarea lui grafică se face prin ideograme chinezeşti (nicio aluzie la caligrafia anumitor medici!). În fine, cea mai cunoscută, romgleza, e de fapt o limbă-hibrid, la care, împingând lucrurile la absurd, peste câţiva ani filonul românesc va mai contribui doar prin prepoziţii şi conjuncţii.
„Pastila de limbă" de astăzi nu se ocupă însă de vocabularul romglezei. Ar fi, de altfel, un efort inutil. E greu să-i vaccinezi pe angajaţii din unele companii împotriva „meetingului” cu „shareholderii”, împotriva „fee”-ului pentru „mentenanţă”, împotriva „endorsement”-ului „employer”-ului, împotriva „deployment”-ului „asset”-urilor, împotriva atâtor şi-atâtor struţocămile din menajeria lexicală.
E mult mai profitabil, în schimb, să luăm atitudine în faţa calchierilor sub care stă să sucombe biata limbă română. Fiindcă, lăsate de capul lor, aceste calchieri (de fapt, formule transpuse otova şi traduse literal din alte limbi) duc la o limbă română care-şi pierde busola, îşi diluează criteriile şi, nu în ultimul rând, îşi ciobeşte expresivitatea.
Ideea de-a mă ocupa de calchieri mi-a venit cu puţin timp în urmă, pe când ieşeam dintr-un restaurant. Chiar în dreptul uşii, la doi paşi în faţa mea, o tânără elegantă îi explica unui tânăr aşijderea, dar care nu părea familiarizat cu zona, ce traseu avea de parcurs ca să ajungă la destinaţia dorită. „Nu vrei să mergi pe Moşilor, ocoleşti prea mult. Mai bine ia-o pe strada X şi pe urmă coteşte pe aleea Y." Ei bine, acel „nu vrei să mergi" nu are nimic volitiv. Avem de-a face, fireşte, cu o calchiere din engleză. „You don't want to go there" se traduce prin „Nu-i bine (indicat) să te duci acolo", nicidecum prin „nu vrei să te duci acolo".
După cum ştie oricine-a mirosit puţină engleză la viaţa lui, o altă expresie a acestui registru este „nu vrei să ştii". „Cât a fost scorul la Brazilia-Germania, dragă?" „Nu vrei să ştii." Şi aici avem de-a face tot cu o calchiere dublată de o traducere nefericită, literală şi, să mă iertaţi, neghioabă. „You don't want to know" din engleză înseamnă în realitate „Mai bine să nu ştii", nicidecum „Nu vrei să ştii".
Campioana absolută a calchierilor din engleză este formula „a face sens", pe care-o auzim tot mai des în loc de „a avea sens", „a fi logic/logică". Cât urechism încape în acest efort de elasticizare a limbii române nici nu mai trebuie spus. Totuşi, e bine să ne facem datoria. În engleză se spune „to make sense", dar cine are cât de cât cele trei simţuri necesare (simţul limbii, simţul ridicolului şi bunul-simţ) va şti că echivalentul românesc este „a avea sens", nu „a face sens".
Şi să ştiţi că nu strică să spunem lucrurile acestea, oricât am părea de pisălogi. Altminteri, ne trezim mâine-poimâine că un alt traducător de rigolă va traduce „to have sex" prin „a avea sex".
În fine, tot în categoria transpunerilor, fără filtru logic şi filologic, din engleză în română intră supărătoarea formulă „a fi fericit cu", care înseamnă, în româna fără paraziţi, „a fi mulţumit de". Nu mă îndoiesc că aţi văzut reclama TV în care un personaj se declară „fericit cu canapeaua lui", iar o domniţă cu o dentiţie fără cusur exultă fiindcă are în sfârşit ocazia să fie „fericită cu pasta ei de dinţi". Varianta corectă este, evident, „X e mulţumit de canapeaua cumpărată", respectiv „Y e mulţumită de pasta de dinţi pe care-o foloseşte".
Altfel, nu ne rămâne să credem decât că există oameni pentru care fericirea înseamnă prilejul de a-şi clădi viaţa şi de-a vedea lumea nu în compania unui om, ci într-a unui accesoriu.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
